Șoferul avea o alcoolemie de 0,49 mg/litru pur în aerul expirat. Acesta le-a mărturisit polițiștilor că două grupuri de tineri s-au bătut într-o parcare, după care s-au urcat în mașini și s-au urmărit pe mai multe străzi din Timișoara până când au făcut accident.
N-au pățit nimic așa că s-au dat jos să se bată din nou. Martorii au sunat la 112, iar când au auzit sirenele, bătăușii s-au făcut nevăzuți.
Polițiștii au deschis un dosar penal pe numele singurului șofer pe care l-au mai găsit la locul evenimentului, iar acesta era băut. Oamenii legii îi caută pe restul tinerilor care au luat parte la scandal.