Autoritățile turce au decretat din nou luni starea de urgență la Istanbul, unde au desfășurat 1.800 de agenți ai forțelor speciale de poliție, relatează agenția de presă Anadolu, citată de TASS.
Potrivit presei, șeful Poliției a primit instrucțiuni să doboare orice elicopter care se ridică de la sol fără autorizație.
Peste 290 de persoane, inclusiv aproximativ 100 de puciști, au fost ucise, iar alte peste 1.400 au fost rănite în timpul tentativei de lovitură de stat militară din noaptea de vineri spre sâmbătă din Turcia, scrie news.ro.
Ministerul afirmă, de asemenea, că nu există nicio îndoială că acest puci a fost comis de "organizația teroristă" a predicatorului musulman moderat Fethullah Gulen.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan îl acuză pe fostul său aliat Fethullah Gulen, exilat în Statele Unite, că se află în spatele puciului eșuat și a trecut la epurarea sistemului judiciar și armatei după tentativa de lovitură de stat.
Predicatorul Gulen respinge aceste acuzații și sugerează că susținători ai președintelui sau membri ai opoziției s-ar putea afla în spatele puciului.
"Nu există riscul unei noi lovituri de stat"
Forțele de securitate turcești îi caută în continuare pe soldații care au fost implicați în tentativa de lovitură de stat militară eșuată și încearcă să le găsească armele în diferite orașe și zone rurale, dar nu există riscul unei noi încercări de preluare a puterii în Turcia, a declarat luni un înalt oficial din domeniul securității, citat de agenția Reuters, potrivit Agerpres.
Conducerea militară a Turciei a primit ''o grea lovitură în termeni de organizare'' din cauza puciului, dar este încă în funcțiune, în coordonare cu agenția de informații, poliție și guvern, a precizat oficialul, al cărui nume nu este dat de către Reuters.
Potrivit sursei, unii oficiali militari de rang înalt implicați în tentativa de puci în Turcia au fugit în străinătate.