Institutul de psihiatrie Socola scoate la vânzare pe site-ul eBay o tiparniță uriașă ieșită din uz pe care au lucrat și bolnavii în cadrul programelor de ergoterapie.
Tiparnița Institutului de Psihiatrie „Socola", veche de 50 de ani și care de 5 ani a ieșit la pensie, va ajunge în scurt timp pe eBay în vederea găsirii unui cumpărător
Dispozitivul tipografic de origine germană, marca Kruse, care ocupă peste 18 mp, a fost folosită pentru realizarea tipizatelor spitalului, cum ar fi foile de observație sau foile de alimente din cadrul unității.
Tiparnița pe care au lucrat și bolnavii în cadrul programelor de ergoterapie a ieșit din uz, fiind casat după ce reprezentanții unității nu au mai găsit piese de schimb, potrivit ziarului Evenimentul.
De câțiva ani, se încearcă să i se găsească un loc la un muzeu. Până acum, singurii interesați de tiparniță au fost reprezentanții Palatului Culturii, care sunt dispuși să ofere numai 100 de lei pe vechiul utilaj.
„Din evaluarea reprezentanților de la Palatul Culturii, este un model mai deosebit, pe care ei doreau să-l expună în cadrul muzeului. Însă cum suma este foarte mică, ne vom încerca norocul pe site-ul eBay, poate găsim un colecționar pasionat care ar fi dispus să achiziționeze tiparnița spitalului. Vom solicita și avizul Ministerului Sănătății în vederea vânzării utilajului", a precizat dr. Gabriel Oprișan, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola".