Foto: photobucket.com

Potrivit studiului, în relativă contradicţie cu ceea ce arată statisticile naţionale, mortalitatea în spitale a fost mai ridicată la persoanele de 50 de ani şi peste, decât la cele mai tinere.

Potrivit Centrului federal de control şi prevenire a bolilor, care a studiat 28 de state, 23,6% din decese s-au înregistrat la persoane sub 25 de ani, 65% în grupa de vârstă 25-64 de ani şi doar 11,6% la cei de peste 65 de ani.
Studiul de marţi vizează cele 1.088 prime spitalizări din California, între 23 aprilie şi 11 august. "Nivelul total al mortalităţii în acest grup a fost de 11%, mai ridicat în rândul pacienţilor de peste 50 de ani, adică 18%", au spus autorii studiului.

"În rândul tuturor deceselor, opt, adică 7%, au vizat persoane sub 18 ani".

Cercetătorii au stabilit că din cei 1.088 pacienţi spitalizaţi în California în urma infectării cu virusul H1N1, 344 pacienţi (32%) aveau sub 18 ani, copiii fiind în numărul cel mai mare.

Însă grupul de persoane de 50 de ani şi mai mult a înregistrat cel mai ridicat nivel de mortalitate după spitalizare.