Spaţiile verzi, din Bucureşti, sunt din nou în pericol
De data aceasta este vorba de un parc de trei mii de metri pătraţi din vecinătatea primăriei Capitalei. Parcul este ameninţat cu defrişarea, în locul său urmând să fie construit Monumentul Holocaustului. Legea interzice însă construirea pe spaţiile verzi.
În scurt timp în locul copacilor ar putea răsări betoane. Asta pentru că planul urbanistic zonal şi autorizaţia de constucţie pentru monumentul holocaustului au fost deja emise pentru această zonă. Proiectul monumentului Holocaustului presupune ridicarea a cinci construcţii.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că arborii din parc nu vor fi defrişaţi, ci vor fi transplantaţi în parcul Izvor. Această soluţie, spun reprezentanţii ONG-urilor, nu va salva însă copacii.
ONG-urile nu se opun realizării monumentului, ci doar locaţiei alese care ar face să dispară unul dintre puţinele spaţii verzi centrale.
Ordonanţa 114 din 2007 interzice contruirea pe spaţiile verzi. Un raport al Primăriei generale arată că fiecărui bucureştean îi revin aproape 17 metri de spaţiu verde. Adică de 3 ori mai puţin decât recomandă Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

