Fostul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, a părăsit, ieri, în jurul orei 16.00, Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost internat pentru mai multe investigații și a revenit în Arestul Central al Poliției Capitalei.
Oprescu a fost supus, în cursul zilei de luni, unor investigații amănunțite la inimă, respectiv unei coronarografii, în urma căreia medicii au stabilit că nu prezită risc de infarct.
Coronarografia presupune introducerea unui cateter pe o arteră femurală şi injectarea substanţei de contrast direct la nivelul arterelor coronare.
Medicii l-au anesteziat local, iar intervenţia a durat mai puţin de o oră. Rezultatul: Oprescu nu este în pericol, iar starea lui de sănătate nu necesită spitalizare.
Fostul primar a fost transportat, sâmbătă, cu o mașină a Poliției Capitalei la Spitalul Universitar de Urgență București pentru investigații medicale.
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, declara vineri că, în cazul în care recomandările făcute Centrului de Reținere și Arestare Preventivă, unde se află Sorin Oprescu, nu sunt luate în considerare, instituția pe care o conduce se poate adresa ministrului de Interne, Gabriel Oprea.
"Avem în vedere diabetul avansat de care suferă Oprescu, faptul că s-a plâns că a mâncat numai din alimentele care i-au fost aduse la pachet, și-a expirat cota și, din păcate, nu prea mai are cu ce se hrăni respectând regimul pentru boala de care suferă", a precizat Victor Ciorbea, la finalul unei conferințe de presă în care s-au prezentat concluziile raportului unei echipe care a efectuat o investigație la centrul de arest unde se află primarul suspendat al Capitalei.
Concluziile raportului recomandă prezentarea de urgență a lui Oprescu la o unitate medicală cardiologică dotată cu aparatură de specialitate, care să permită investigarea pacientului conform recomandării medicului de la Spitalul "Sf. Ioan", având în vedere agravarea stării de sănătate și contextul patologic la momentul efectuării vizitei de către o echipă a Avocatului Poporului.
Tribunalul București a decis, vineri, ca Sorin Oprescu să rămână după gratii. Acesta ceruse să i se înlocuiască măsura arestului preventiv cu una mai ușoară. Primarul suspendat al Capitalei se afla în spatele gratiilor încă de la începutul lunii, când a fost arestat pentru luare de mită.
Primarul suspendat al Capitalei suferă de diabet şi de afecţiuni cardiace.