Sorin Oprescu: Îl susţin pe Crin Antonescu pentru că nu e corupt, nu e derbedeu şi e băiat deştept

Sorin Oprescu: Îl susţin pe Crin Antonescu pentru că nu e corupt, nu e derbedeu şi e băiat deştept
"Am spus-o pe faţă că mi-e prieten. Pentru că nu e corupt, nu e derbedeu, e băiat deştept şi onest. Într-un cuvânt, un om de caracter. îl susţin pentru că vreau să-i întorc un serviciu moral, să fie limpede", a declarat marţi Sorin Oprescu, într-un interviu.
"Eu cred în el, o spun cu toată sinceritatea. Crin este o persoană
apropiată sufletului meu, pentru că în toată lupta pe care am dus-o cu
partidele politice, în campanie, a venit lângă mine, reuşind, prin
acest gest, să-şi supere inclusiv partidul din care face parte. Atunci
cum să nu mă bucur, şi cum să nu mă fi dus şi în campanie să-l sprijin
cu toată deschiderea?", afirmă primarul Capitalei în ziarul Gândul.
Sorin Oprescu mai spune că nu crede că actuala coaliţie PSD-PDL va
funcţiona, "pentru că nu se înţeleg".
"Eu am stat cu ei 14 ani şi-i
cunosc bine, slavă Domnului. Memoria colectivă e proaspătă. PSD nu uită
momentul 1992, scindarea FSN, pe care ei îl consideră ca fiind cel al
marii trădări", a spus Oprescu, precizând că nu se mai întoarce în PSD.
Declaraţia lui Sorin Oprescu vine la trei zile de la alegerea lui Crin
Antonescu în fruntea PNL şi după ce proaspătul preşedinte liberal
declara sâmbătă, la Realitatea TV, că l-a sprijinit pe Sorin Oprescu în
campania pentru alegerile locale şi că, la rândul lui, a fost ajutat de
Oprescu în campania pentru alegerile parlamentare din toamnă, când l-a
însoţit în câteva vizite electorale în pieţele bucureştene.
Citește și:
- 23:58 - Horoscopul banilor pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Două zodii dau lovitura, în timp ce trei zodii învață să mai strângă cureaua
- 23:51 - Netanyahu afirmă, după o discuție cu Trump, că are „libertate de acțiune” în Liban
- 23:47 - Kremlinul tună și fulgeră, după noul pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei. „Vom lua măsuri de represalii. Acestea vor fi dure”
- 23:39 - Ministerul Dezvoltării a alocat aproape 147 de milioane de lei pentru 100 de proiecte de reabilitare a clădirilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














