Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Socialiştii au câştigat alegerile din Portugalia, premierul Socrates va avea un nou mandat

Socialiştii portughezi au câştigat duminică alegerile legislative, deschizând calea spre realegerea premierului Jose Socrates, care a rămas însă fără majoritatea absolută, relatează AFP.

Foto: ggpht.com
Foto: ggpht.com

Din cei 230 aleşi din Parlament, mai sunt de atribuit locuri pentru patru deputaţi din străinătate, care vor fi cunoscuţi la 7 octombrie. Din cele 226 locuri, PS a obţinut 96, faţă de 78 pentru Partidul social-democrat, PSD, principalul partid de opoziţie de centru-dreapta.

Dreapta populistă din Centrul democratic şi social va avea 21 aleşi.

Stânga antiliberală va avea 31 de aleşi: extrema-stângă va avea 16 deputaţi, în faţa Coaliţiei democratice şi unitare şi Verzilor.

"Partidul Socialist a fost ales din nou pentru a guverna Portugalia. A fost ales clar", a declarat Socrates, în faţa susţinătorilor. Vorbind despre "o victorie electorală extraordinară", obţinută "în circumstanţe dificile", liderul socialist a spus că este vorba despre "victoria unui program de reforme, de modernizare şi justiţie socială".

În februarie 2005, PS a fost ales obţinând o majoritate absolută, dar a fost sever înfrânt la alegerile europene din iunie, marcate de o progresie puternică a stângii antiliberale.

De atunci, Socrates şi-a ancorat discursul la stânga, pentru a încerca să recucerească electoratul. Foarte contestat pentru că a impus reforme structurale dureroase, premierul socialist şi-a apărat politica de rigoare bugetară, care, în opinia sa, a permis Portugaliei să reziste mai bine în faţa crizei economice mondiale. Criticat pentru bilanţul social, el a promis să facă din locurile de muncă prioritatea sa, în condiţiile în care Portugalia tocmai a trecut bara de 500.000 de şomeri.

Întrebat duminică seară despre posibilitatea unei coaliţii exclusă înainte de scrutin, Socrates a răspuns că este prea devreme pentru a se pronunţa.

Înaintea sa, Manuela Ferreira Leite, numită "Doamna de fier", a promis că conducă o opoziţie responsabilă, invocând şi ea "dificultăţile cu care se confruntă ţara".

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro