Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

SN CFR RA a intrat în insolvenţă, potrivit unei sentinţe a Tribunalului Bucureşti

Societatea Naţională a Căilor Ferate Române (SN CFR - Regie Autonomă) a intrat în insolvenţă începând din data de 10 iulie 2009, potrivit unei sentinţe comerciale a Tribunalului Municipiului Bucureşti.

Foto: stiri.mersultrenurilor.ro
Foto: stiri.mersultrenurilor.ro

Cererea introductivă a fost formulată de creditoarea Administraţia Finanţelor Publice (AFP) Sector 1 Bucureşti, pentru o creanţă de peste 1,1 miliarde lei (circa 250 milioane euro).

Conducerea în tot a activităţii debitoarei SN CFR RA a fost preluată de administratorul judiciar desemnat de tribunal, Euro Insol SPRL. Astfel, mandatul peşedintelui Consiliului de Administraţie al SN CFR RA, Ovidiu Bobeică, cât şi a celolalţi şapte membri ai CA a încetat de drept de la data deschiderii procedurii insolvenţei.

Termenul fixat pentru prima adunare a creditorilor este 15 octombrie 2009.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro