Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Site-ul localităţii Gheorgheni este redactat exclusiv în limba maghiară. Cum comentaţi?

Primăria din Gheorgheni, judeţul Harghita, a lansat un site oficial al localităţii. Iniţiativa este apreciată în comunitatea locală, însă aceasta a stârnit reacţii în alte medii din cauză că pagina oficială este redactată exclusiv în limba maghiară.

Foto: gheorgheni.ro
Foto: gheorgheni.ro

"Nu are niciun rost să susţinem aşa ceva. Autonomia trebuie să fie cât mai jos, cât mai jos înseamnă comunitate. Aceasta poate fi considerată o autonomie locală şi nu regională", a declarat deputatul PD-L, Mircea Toder.

În replică, preşedintele Partidului Civic Maghiar, Szasz Jeno, a spus că este nevoie de o descentralizare "autentică". "Sunt convins de faptul că la Bucureşti, acolo la centru, sunt mai multe certuri decât realizări concrete, iar ţara ar trebui totuşi administrată. Când propunem ca şi soluţie o descentralizare autentică, înseamnă că nu dăm o propunere numai pentru Ţinutul Secuiesc, ci vorbim de o soluţie acceptabilă pentru toată lumea, Maramureş, Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea, Ardealul de Nord şi de Sud", a precizat Szasz Jeno.

Preşedintele Partidului Civic Maghiar, Szasz Jeno, a declarat că "este absolut normal ca site-ul să fie scris în ungureşte, câtă vreme într-o comunitate aproape 90% sunt maghiari". Cu toate acestea, oficialul a completat că site-ul o să fie tradus cât de curând atât în limba română cât şi în limba engleză.

Legat de acest subiect, Gheorghe Funar a precizat că preşedintele ţării, Traian Băsescu, ar trebui să se adreseze Parlamentului în 14-15 septembrie şi să propună organizarea unui referendum privind problema Ţinutului Secuiesc. "Eu trăiesc în România, iar în ţara noastră Constituţia trebuie respectată. Limba oficială este limba română şi nu limba maghiară. În ceea ce priveşte problema care persistă de mai bine de 20 de ani în Ţinutul Secuiesc, preşedintele Traian Băsescu este nebăgător, mut şi surd. Trebuie organizat un referendum naţional. Sper că Băsescu va avea înţelepciunea necesară să se adreseze Parlamentului României în 14-15 septembrie şi va propune ca odată cu alegerile prezidenţiale să aibă loc şi un referendum naţional", a declarat Funar.

Pe de altă parte, Victor Ponta a precizat că maghiarii din Gheorgheni "nu o să primească ce vor ei, că doar nu am murit cu toţii".

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro