Sir Roger Moore dezvăluie secretul succesului

Sir Roger Moore dezvăluie secretul succesului
Starul James Bond, Sir Roger Moore, a dezvăluit care este secretul vieţii sale încununate de succes – dorinţa de a trăi.
Actorul, în vârstă de 81 de ani, le-a spus fanilor care l-au întrebat ce ar vrea să scrie pe piatra lui de mormânt:"Nimic, pentru că nu voi muri. Vreau ca regina să îmi trimită o telegramă de felicitare la aniversarea mea de 120 de ani. Rămân aici, nu vreau să plec," a glumit el.
Sir Roger Moore, care a fost prezent la un festival de muzică clasică în Pernegg, Austria, a povestit că s-a apucat de actorie doar după ce prima sa tentativă de a deveni artist a eşuat. "Am încercat să vând benzile desenate pe care le-am realizat în perioada imediat după cel de-al doilea război mondial, când banii erau o problemă. Dar nu eram foarte bun la benzi desenate, aşa că m-am apucat de actorie. Era mult mai uşor să fiu actor, trebuia doar să citesc nişte replici.”
"Filmul Bond în care am jucat a fost ca un episod de benzi desenate. Situaţii neobişnuite în care reacţionam cu o sclipire în ochi," a râs el.
Roger Moore a confirmat zvonurile potrivit cărora actualul Bond, Daniel Craig, va reveni într-un nou film 007, în rolul unui agent dublu. "Cu siguranţă asta îi va da o aură interesantă," a spus Sir Roger Moore.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























