Ultimele Stiri· 1 min citire

Sinead O'Connor a concertat joi seară la Bucureşti

11 iun. 2009, 09:56
Actualizat: 12 iun. 2009, 00:53
Sinead O'Connor a concertat joi seară la Bucureşti

Sinead O'Connor a concertat joi seară la Bucureşti

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: REALITATEA.NET

Joi seară, cântăreaţa irlandeză Sinead O'Connor, cunoscută pentru hit-ul „Nothing Compares 2 U", a concertat pentru prima oară în România la Arenele Romane din Capitală.

Sinead O'Connor a susținut un concert acustic, iar alături de ea au urcat pe scenă Steven Cooney şi Kieran Kielz, vechii săi colaboratori. De altfel, aceasta e formula în care cei trei au cântat şi anul trecut şi care s-a bucurat de succes în rândurile fanilor.

În vârstă de 42 de ani, O'Connor s-a lansat în 1986 şi a devenit cunoscută în toată lumea trei ani mai târziu, datorită albumului "I Do Not Want What I Haven't Got". La realizarea acestuia, artista a colaborat şi cu celebrul Prince.

După 1990, stilul pop în care poate fi încadrată Sinead O'Connor a căpătat, pe multe piese, influenţe din jazz. În 1992, cântăreaţa a realizat şi un cover foarte apreciat al melodiei "Don't Cry For Me Argentina", inclusă pe albumul "Am I Not Your Girl?". Cel mai recent album al ei, "Big Blue Ball", a fost lansat în 2008. Piesele sale au fost incluse pe coloana sonoră a nu mai puţin de 38 de filme, printre care "Vanilla Sky", "You've Got Mail" şi "The Talented Mr. Ripley".

Joi, biletele la concert au costat 129 lei, iar accesul publicului a fost permis de la ora 19.00, cu 90 de minute înainte de începerea evenimentului.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri