Simpatia pentru dreapta a tânărului Cioran, comentată de presa franceză

Opţiunea de dreapta pe care Emil Cioran a îmbrăţişat-o în tinereţe, este, în opinia lui Alain Finkielkraut, unul dintre numele sonore ale culturii franceze contemporane, nimic mai mult decât "megalomania unui cetăţean dintr-o naţiune mică", titrează Le Figaro. "Fără îndoială, megalomania unei naţiuni mici plasată în suburbiile Istoriei hrăneşte o invidie faţă poporul evreu", tranşează, drastic, Finkielkraut.

Dincolo de entuziasmul de dreapta specific generaţiei lui Cioran, acesta reuşeşte să depăşească antisemitismul, trecând în registrul contrar, al elogierii. Afirmaţia lui Cioran, "Evreii nu sunt un popor, ci un destin", este cea care îi serveşte filosofului francez pentru a demonstra că derapajul extremist al lui Cioran a fost depăşit. Finkielkraut vede momentul rupturii de simpatiile legionare în plecarea lui Cioran din România şi, implicit, integrarea în literatura franceză, puternic marcată, în secolul XX, de moralismul clasic. 

Filosof ultra-conservator, sedus de anticomunismul anilor '80, Alain Finkielkraut este unul dintre criticii totalitarismelor care au marcat, secolul trecut, Europa. 

Cotidianul Le Figaro dedică două articole ample traducerii versiunii integrale a cărţii "Schimbarea la faţă a României", unul dintre ele intitulându-se, sugestiv "Confesiunea arzătoare a unui tânăr disperat". Cioran este integrat generaţiei anilor '30, "spirite delicate, care se alătură în a face elogiul micilor naţiuni", născut într-un mic sat transilvănean, permeabil la ideologia dreptei extreme. 

Cioran avea 22 de ani în momentul ascensiunii la putere a lui Hitler. În 1933, o bursă în Germania îl apropie de nazism: "Mă entuziasmează chiar şi ordinea politică de aici", i-ar fi scris Cioran lui Mircea Eliade. După revenirea în ţară, scrie febril trei cărţi, "Pe culmile disperării" (1934), "Cartea amăgirilor" (1936) şi "Schimbarea la faţă a României" (1936). În 1941, Cioran se exilează în Franţa şi rămâne apatrid până la moartea sa, în 1995. În 1990, Cioran revizuieşte ediţia românească a "Schimbării la faţă a României", scriind o nouă prefaţă, în care justifică radierea unor fragmente prin caracterul pretenţios şi ridicol al acestora. 

"Schimbarea la faţă a României" ("Transfiguration de la Roumanie ", L'Herne 2009) este cartea tuturor tentaţiilor: fascistă, anarhistă, totalitară şi, ca atare, un document istoric important, conchide articolul din Le Figaro. Alături de acest titlu, editura L'Herne a tradus, tot în premieră, cartea "Despre Franţa" ("De la France").

În 2002, Editura Presses Universitaires de France a publicat lucrarea "Cioran, Eliade, Ionesco: L’oubli du fascisme", a Alexandrei Laignel-Lavastine, în care autoarea critică traseul biografic al celor trei, intersectat cu mişcarea legioanară din România. Atunci, atât în Franţa, cât şi în România, tezele cărţii au dat naştere unor puternice dezbatere şi critici.