Simona Tache: Despre burticile bărbaţilor

Text scris la solicitarea revistei Maxim, o ediţie de acum vreun an, doi. Despre burţile bărbaţilor, cum ziceam şi în titlul postului. Aşa mi s-a cerut, da? N-am ales eu tema, eu doar am fost de acord să onorez invitaţia, da?

VINE O VREME CÎND DRAGOSTEA NU MAI TRECE PRIN STOMAC, CI PRIN BURTĂ

Dacă nu sînt genul pufos încă de mici, pînă-n vreo 28 de ani, sînt aroganţi. Vorbesc despre ăia mai dolofani, în termeni de “Cine, mă, grasu’ ăla?”, “N-ai văzut, bă, ce burtă are?” ş.a.m.d.  După 28-30, încep să li se mai umfle şi lor puloverele în zona abdomenului şi parcă o lasă mai moale cu dispreţul vizavi de graşi. Bine, nu toţi, doar ăia care au o priză mai bună cu realitatea. Fiindcă, odată ce apare burta, ia naştere şi o întreagă paletă de categorii.

Categoria “Nu e adevărat, eu n-am burtă!”

Ăştia sînt ăia care neagă. Nici vorbă să aibă ei aşa ceva. Tocmai au mîncat prea mult. Şi au băut şi vreo două beri. Sînt balonaţi. Sau e puloverul prea gros. Sau prea larg. Sau dungile de pe el prea orizontale. Doar cînd beau cîteva beri în plus îşi întreabă prietenul cel mai bun “Băi, ţie ţi se pare că m-am îngrăşat?”. Sau prietena: “Auzi, pui, crezi că ar trebui să slăbesc?”.

Citeşte mai mult