SFANTUL DUMITRU. Sfantul Dumitru este sărbătorit de crestinii ortodocsi. In credinta populara, anul este impartit in vara si iarna. Daca Sfantul Gheorghe incuie iarna si infrunzeste intreaga natura, Sfantul Dumitrudesfrunzeste codrul si usuca toate plantele. Exista credinta ca in aceasta zi, caldura intra in pamant si gerul incepe a-si arata coltii.

Sfântul Mare Mucenic Dumitru: TRADIŢII şi OBICEIURI

In Ajunul sarbatorii Sfantului Dimitrie, se aprind focuri, peste care sar copii pentru a fi sanatosi tot anul. Focul are si menirea de a alunga fiarele si de a incalzi mortii. Dupa ce focul este stins, taranii arunca un carbune in gradina, ca aceasta sa primeasca putere de a rodi.

Sfantul Dumitru este considerat si patronul pastorilor. Este ziua in care ciobanii afla cum va fi iarna. Acestia isi aseaza cojocul in mijlocul oilor si asteapta sa vada ce oaie se va aseza pe el. Daca se va culca o oaie neagra, iarna va fi buna, iar daca se va culca o oaie alba, iarna va fi aspra. Un alt mod de a afla cum va fi iarna, este sa urmaresti mersul oilor in dimineata sarbatorii Sfantului Dumitru. Daca dimineata se va trezi intai o oaie alba si va pleca inspre sud, iarna va fi grea; daca se va trezi o oaie neagra si va pleca spre nord, iarna va fi usoara.

Ziua Sfantului Dumitru era si o zi a soroacelor, se terminau invoielile incheiate intre stapanii oilor si ciobani la San-George, de unde si zicerea ca "la San-George se incaiera cainii iar la Samedru se sfadesc stapanii".

De Sfantul Dumitru se tocmesc servitorii pentru diverse treburi si se strica stanele. Taranii tund coama cailor pana la trei ani, ca sa aiba par frumos.

In anumite zone, taranii il cinstesc pe Sfantul Dimitrie, Izvoratorul de mir, ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul, folosit la Sfanta Impartasanie.

Alte credinte in ziua Sfantului Dumitru:

- daca de Sfantul Dumitru este vreme aspra, iarna va fi buna, iar de va fi vreme buna, toamna va fi lunga si frumoasa;

- nu se piaptana, ca-i primejdios de lupi;

- daca luna va fi plina si cerul acoperit de nori, iarna va fi aspra, cu zapezi grele;

- se face pomana grau fiert cu unt, lapte sau branza.

Sfantul Dumitru: moaşte tămăduitoare

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie a trait pe vremea imparatilor Diocletian si Maximian Galeriu (284- 311) si era fiul voievodului cetatii Tesalonicului, botezat in taina de parintii sai, de frica cruntelor prigoane impotriva crestinilor. Si il invatau parintii in camara cea ascunsa a palatului lor toate tainele sfintei credinte, luminandu-i cunostinta despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum si milostenia cea catre saraci, savarsind, adica, faceri de bine, celor ce trebuiau. Si asa, Dimitrie a cunoscut adevarul din cuvintele parintilor sai, dar, mai ales, a inceput a lucra intr-insul darul lui Dumnezeu. Si tanarul crestea cu anii si cu intelepciunea, urcand ca pe o scara, din putere in putere. Si, ajungand la varsta cea mai desavarsita, parintii lui s-au dus din vremelnica viata, lasand pe tanarul Dimitrie mostenitor nu numai al multor averi, ci si al bunului lor nume.

Deci, Maximian imparatul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dansul pe fiul acestuia si, cunoscandu-i intelepciunea, l-a facut voievod in locul tatalui sau. Si a fast primit Sfantul cu mare cinste de cetateni, iar el carmuia cu multa vrednicie poporul, propovaduind pe fata dreapta credinta si aducand pe multi la Hristos.

Deci, nu dupa multa vreme, a cunoscut imparatul ca voievodul Dimitrie este crestin si s-a maniat foarte. Drept aceea, intorcandu-se biruitor dintr-un razboi cu scitii, Maximian a poruncit sa se faca praznice in fiecare cetate, in cinstea zeilor, si a venit imparatul si la Tesalonic. Si, Dimitrie fiind intrebat, de sunt adevarate cele auzite despre dansul, a raspuns cu indrazneala, marturisind ca este crestin si a defaimat inchinarea paganeasca. Si indata, imparatul a poruncit sa-l inchida in temnita, pana la incheierea jocurilor in cinstea venirii sale.

Si se bucura imparatul, mai ales, vazand pe un luptator vestit. Lie, vandal de neam, inalt, puternic si infricosator la chip, ca se lupta cu cei viteji si-i ucidca, aruncandu-i in sulite. Deci, era acolo un tanar crestin, anume Nestor, cunoscut Sfantului Dimitrie. Accsta, vazand pe Lie ucigand fara crutare pe oameni, mai cu seama pe crestini, s-a aprins de ravna. Si vrand sa se lupte cu Lie a alergat la Sfantul, in temnita, cerand de la dansul rugaciuni si binecuvantare ca sa-l poata birui pe acel ucigas de oameni. Si, insemnandu-l cu semnul crucii pe frunte, Sfantul i-a zis: "Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi!"

Deci, intrand in lupta cu Lie, Nestor a strigat: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!" Si indata, trantandu-l jos pe Lie, l-a omorat. Si s-a intristat imparatul de moartea lui Lie. Afland insa ca Sfantul Dimitrie este cel care l-a indemnat pe Nestor sa se lupte cu Lie, imparatul a trimis ostasi, poruncindu-le sa-l strapunga cu sulitele pe Sfantul, in temnita, ca a fost pricina mortii lui Lie. Si aceasta, facandu-se indata, marele Dimitrie si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezcu. Si s-au facut la moastele lui multe minuni si prea slavite tamaduiri. Tot atunci, din porunca imparatului, s-a taiat capul si Sfantului Nestor.

SFANTUL DUMITRU, mesajul lui Traian Băsescu

Sfantul Dumitru, mesajul Precuviosului Efrem

Când privesc această impunătoare şi măreaţă adunare de credincioşi în jurul acestui sfânt locaş istoric, întrezăresc în privirile dumneavoastră acea dorinţă sinceră şi adevărată de a-l cinsti cum se cuvine pe cel sărbătorit astăzi, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, rodul şi ocrotitorul faimoasei cetăţi a Thesalonicului, unde se păstrează cinstitele sale moaşte.

Intuiesc, totodată, şi aud parcă în adâncul fiinţei dumneavoastră bătăile inimii manifestându-se printr-o evlavie şi cinstire fără precedent, faţă de marele mucenic şi izvorâtor de mir, dar şi faţă de cinstitele moaşte ale Sfântului dumneavoastră, Cuviosul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, precum şi faţă de Sfântul Ierarh Nectarie, a cărui mână dreaptă am adus-o aici din sfânta sa mănăstire din Eghina, pentru binecuvântarea şi Sfinţirea dumnevoastră.

Cum toate acestea îmi trec prin faţa ochilor, două gânduri îmi vin stăruitor în minte: primul este acela că martirii lui Hristos, toţi sfinţii reprezintă cu adevărat slava, lauda şi măreţia Bisericii noastre, iar al doilea gând este că oricât ar fi de prigonită credinţa creştină, oricât ar transforma lumea din jurul nostru concepţiile noi, obiceiurile noi, tehnologiile noi, poporul credincios şi binecuvântat care locuieşte în ţările noastre ortodoxe nu va înceta niciodată să-L iubească pe Dumnezeu, să cinstească Biserica Sa şi să dea lumii contemporane o puternică mărturie despre această credinţă şi simţămintele sale.

În vremurile de persecuţie, martiriul oamenilor din acea epocă era acoperământul (corolarul) mântuirii creştine. Jertfirea vieţii omului, când aceasta se oferă pe altarul iubirii lui Dumnezeu, dobândeşte dimensiuni uriaşe. Acel martiriu era, desigur, o mărturisire a lui Iisus Hristos în mijlocul unei lumi idololatre, dar, în acelaşi timp, reprezenta şi un protest puternic şi intens împotriva societăţii respective pe care, totuşi, Izbăvitorul omului venise în lume ca s-o schimbe.

Astfel, sabiei şi suliţelor, violenţei şi persecuţiei creştinii din acea epocă le-au opus o apărare eroică, o rezistenţă împotriva răului, motiv pentru care s-au şi dovedit a fi strălucitori luminători ai Bisericii.

Din păcate, astăzi, lucrurile s-au schimbat. Locul sabiei, al armelor de foc sau al chinurilor îl deţin şi îl evidenţiază noile concepţii de viaţă şi progresul ştiinţei. 

Într-adevăr, puterea omului, îndeosebi cea intelectuală, este uriaşă. Niciodată nu s-a putut exprima în toată extinderea ei, ca în vremea noastră. Odată cu progresul ştiinţei, putem să interpretăm şi să înţelegem aproape totul. Cu evoluţia tehnologiei putem să dobândim lucruri altădată de neconceput. Acestea generează un sentiment de autosuficienţă arogantă, un antropocentrism egoist şi un materialism miop şi lipsit de filosofie.

Depăşim viteza sunetului, dezintegrăm puterea atomilor, am zdrobit, prin sistemul digital, hotarele cugetării şi îmbătaţi de succesul tehnologizării lumii, am pierdut interesul nostru faţă de Cel ce a creat lumea şi modul cum a fost aceasta creată. Slava deşartă a izbânzilor umane a diminuat slava lui Dumnezeu Creatorul. În final, s-a alterat şi criteriul moral. Aşa numitele valori universale, precum solidaritatea, respectul reciproc, demnitatea, dreptatea, democraţia ş.a au înlocuit virtuţile sfintele ale credinţei nădejdii şi dragostei.

Într-o astfel de lume, suntem chemaţi, atât ca Biserică, dar şi personal, în calitate de credincioşi creştini ortodocşi, să dăm o bună mărturie despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Nu este nevoie să avem sindromul fricii, nici să ne situăm pe poziţii de apărare. Iată un frumos dialog între un tânăr om de ştiinţă şi un părinte aghiorit contemporan:

Până unde ar trebui să meargă cineva cu ştiinţa şi cunoaşterea, părinte?
Până la ultima sa limită; până la descoperirea întregului adevăr.
Şi dacă aceasta îl va pironi de zid pe Dumnezeu? Dacă se va descoperi că Dumnezeu este inexistent?
Dacă Dumnezeu există, atunci nu se teme de cercetare; dacă El nu există, atunci este bine s-o aflăm.

Un răspuns ferm, ortodox, încurajator şi luminat de Dumnezeu.

Al doilea element la care trebuie să luăm aminte îl reprezintă autenticitatea vieţii noastre creştine ortodoxe. Apa curată a adevărului este păstrată în recipiente ruginite, însă abaterile creştinilor care s-au înregistrat de-a lungul veacurilor nu trebuie să fie atribuite credinţei înseşi, ca şi cum apa a fost cauza lor. Oare vom condamna un stejar din cauza faptului că lemnul luat din el a fost folosit pentru confecţionarea de bâte? Nu! O apreciere corectă a adevărului credinţei impune să privim la apa curată şi pură, nu la recipientele ruginite.

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul nostru,

Suntem chemaţi în această lume să dăm mărturia cea bună despre Iisus Hristos; o mărturie nu doar a cuvintelor ci mai ales a întregii noastre vieţi. O mărturie a identităţii dintre cuvinte şi fapte.

Observaţi, iubiţii mei, cât de mare, cât de uriaşă este răspunderea pe care o avem în faţa istoriei, faţă de Biserică, faţă de fraţii noştri, chiar faţă de noi înşine, pentru a da această mărturie lumii contemporane, din ce în ce mai secularizate şi haotice. Într-o lume în care oamenii suferă din cauza lipsei de libertate, a sărăciei şi a şomajului, va trebui ca viaţa noastră personală şi viaţa Bisericilor noastre să fie în conformitate cu cuvântul Evanghelic. Comunicarea dintre Bisericile Ortodoxe, ca rod al comuniunii Sfintei Treimi, deschiderea braţelor părinteşti ale acestora şi cooperarea noastră ecumenică, în calitate de ortodocşi, constituie dovada concretă că Biserica este una, sfântă, sobornicească şi apostolică. Exact acest adevăr îl evidenţiază şi prezenţa Sfântului Ierarh Nectarie aici; sfintele sale moaşte sunt mărturia unităţii noastre în Hristos, deoarece sfinţii ne unesc, anulând graniţele şi dimensiunea istorică a timpului.

În încheiere, doresc să exprim călduroase mulţumiri Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mare teolog şi vrednic Întâistătător al Bisericii Ortodoxe a lui Hristos din România, pentru invitaţia onorantă, ospitalitatea şi dragostea sa generoasă arătată faţă de noi şi vă doresc tuturor ca, împreună, să dăm cu toţii mărturia cea bună despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în faptă şi cuvânt. Amin!