SFÂNTA MARIA 8 septembrie. Ce nu ai voie să faci de Sf. Maria Mică. E mare PĂCAT!

SFÂNTA MARIA 8 septembrie. Ce nu ai voie să faci de Sf. Maria Mică. E mare PĂCAT!
SFÂNTA MARIA 8 septembrie. Pe 8 septembrie este sărbătorită nașterea Maicii Domnului, una dintre cele mai emblematice și îndrăgite figuri feminine ale creștinătății. Cunoscută și drept Sfânta Maria Mică, aceasta este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie și, în același timp, cea mai mare sărbătoare a toamnei. În această zi, credincioșii merg la biserică, de dimineața, pentru a asculta slujba și pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.
SFÂNTA MARIA 8 septembrie. Tradiția populară românească cunoaște mai multe legende despre nașterea Fecioarei Maria, însă toate au la baza dorința lui Ioachim, descendent al regelui David si a Anei, urmașă a neamului lui Aaron (părinții Mariei) de a avea un copil. Bătrâni, cu frica si cu credința in Dumnezeu, asupriți si considerați blestemați din cauza ca nu puteau avea un copil, Ioachim si Ana s-au rugat neîncetat lui Dumnezeu sa le dăruiască un copil. Ana a fost binecuvântată de Dumnezeu, îngerul Gavriil înștiințând-l de minunea care va veni. Pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru milostenia pe care le-a arătat-o, de la vârsta de 3 ani si pana la 9 ani, fetită ce va purta numele de Maria este dusa la Templu.
SFÂNTA MARIA 8 septembrie. În calendarul arhaic, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este cunoscută sub denumirea de Sfântă Maria Mica și este echivalentă încheierii anotimpului de vară și începutul celui tomnatic.
Mesaje și felicitări de Sf. MARIA. Spune-le LA MULȚI ANI celor dragi! Cele mai frumoase urări
SFÂNTA MARIA 8 septembrie. De acum încolo, frigul si ploile se pot instala oricând, pământul își cere dreptul, iar lucrările de toamnă trebuie neapărat sa fie întreprinse. Insectele văzduhului si ale pământului încep sa se refugieze din calea frigului. Totodată, rândunelele își încep pelerinajul spre meleaguri de iernat, plecarea lor fiind considerată în tradiția populară un indiciu al timpului propice începerii muncilor agricole de toamnă.
SFÂNTA MARIA 8 septembrie. După 8 septembrie începe culesul viilor
SFÂNTA MARIA 8 septembrie. Pentru un mai mare efect tămăduitor, este ideal ca adunarea și colectarea plantelor medicinale să aibă loc până în sărbătoarea Sfintei Marii Mici. Oficial, după data de 8 septembrie, se dă totodată startul culesului viilor si al strângerii roadelor de orice fel.
SFÂNTA MARIA 8 septembrie. Culegerea fructelor și a legumelor de toamnă este un prilej de bucurie și de mândrie dacă există belșug.
În multe zone ale țării se organizează târguri și iarmaroace, însoțite de voie bună, de cântări și petreceri câmpenești și de precupeți isteți, iscusiți în arta negustoritului.
SFANTA MARIA MICA. Tradiții și superstiții. Ce să nu faci pe 8 septembrie, sub nicio formă
SFÂNTA MARIA 8 septembrie. Ca orice sărbătoare care trebuia ținuta si sfințita prin încetarea oricăror treburi gospodărești, în ziua de 8 septembrie sunt interzise activitățile domestice importante.
Ziua care preceda aceasta sărbătoare si cea care urmează sărbătorii, adică zilele de 7 si 9 septembrie, sunt considerate la rândul lor “zile sacre”, în tradiția populară fiind cunoscute sub denumirea de “cercurile Sfintei Marii”.
SFÂNTA MARIA 8 septembrie. Femeile care vor sa nască ușor trebuie sa se roage Fecioarei Marii si Sfinților Ioachim si Ana pentru “dezlegarea pântecelui.” Și aceste zile lucrul in gospodărie sau preparatul bucatelor sunt interzise sau in caz contrar vei abate asupra ta si asupra copiilor tai mania divina.
SF MARIA! Cele mai frumoase urări și mesaje pe care le poți face de Sfânta Maria
SFÂNTA MARIA 8 septembrie. Una din credințele moștenite din bătrâni ne vorbește despre pedeapsa cu arsuri sau izbituri… Daca ești mama si vrei sa-ti ferești copilul de pete si nenorociri, nu cumva sa lași pe foc o oala cu mâncare…
SFÂNTA MARIA 8 septembrie. Dacă în această zi de sărbătoare înfloresc perii si merii, o toamnă lungă și frumoasă se anunța. Daca în schimb plouă în ziua Nașterii Maicii Domnului, iată un semn care prevestește o toamnă ploioasă și friguroasă. Se crede de asemenea ca între sărbătorile celor doua Marii nu cade bruma, conform crestinortodox.ro.
SFÂNTA MARIA 8 septembrie. Supersitiții de Sfânta Maria. Nu este bine să muncești în gospodărie sau pe câmp
O superstiție din bătrâni ne spune că este interzis a aprinde focul în sobă sau în vatră cu două zile înaintea sărbătorii căci astfel vei atrage întâmplări nefericite asupra ta. Fiindcă nu este bine să faci treburi în gospodărie sau pe câmp, cei care nu respectă această regulă nescrisă riscă să aibă pagubă la recolte, iar vitele să li se îmbolnăvească. În cazul în care se întâmplă că în apropierea acestei sărbători să înflorească trandafirii, acest lucru este interpretat în tradiția populară drept semn că ne așteaptă o toamna lungă și frumoasă.
SFÂNTA MARIA 8 septembrie. Mesaje Sfânta MARIA. LA MULȚI ANI. Pe 8 septembrie peste 2,2 milioane de români își serbează onomatica. Realitatea.net vă oferă cele mai frumoase mesaje de LA MULȚI ANI de SFÂNTA MARIE! În calendarul popular, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului marchează hotarul astronomic dintre vară și toamnă. Bătrânii spun că în această zi, rândunelele pleacă spre țările calde, insectele încep să se ascundă în pământ iar frigul își face simțită prezența. De aici și proverbul: "O trecut Sântămaria, leapădă și pălăria!". Este vremea în care au loc târguri și iarmaroace. Din această zi începe culesul viilor, al unor fructe și plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, semănatul cerealelor de toamnă
SFÂNTA MARIA 8 septembrie. SFANTA MARIA MICA: Tradiții și obiceiuri
Pe 8 septembrie, de Nașterea Maicii Domnului, bărbații nu meșteresc și nu fac treaba în gospodărie, iar femeile nu cos și nu spală rufe. Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care își doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând.
În credinta populară, sărbatoarea Nașterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vara și toamnă, momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă și momentul în care noul anotimp începe să își intre în drepturi.
Este ziua în care unele pasari precum randunelele isi pregatesc calatoria spre tarile calde, iar gazele si reptilele se retrag in pamant. Este ziua in care plantele nu mai sunt bune de leac si își pierd puterile tamaduitoare. Este ziua in care vremea incepe sa se strice, devenind capricioasa si mai racoroasa, cum se intampla in fiecare toamna lasata de la Dumnezeu.
SFÂNTA MARIA 8 septembrie. Este ziua in care se da drumul culesului de vii, se bat nucii pentru a avea rod bogat si anul viitor, se jupoaie coaja ulmilor si se da startul targuilor si iarmaroacelor de toamna.
Aceasta zi a Nasterii Maicii Domnului trebuie cinstita cu bucurie si tinuta de toata lumea. Nu se cade sa lucrezi sau sa faci treburi gospodaresti tocmai in aceasta zi sfanta.
SFÂNTA MARIA 8 septembrie. Mai exista si o alta superstitie romaneasca conform careia cei care mananca gatit la foc in aceste zile au sansa de a atrage asupra lor boli care ii pocesc. Se aprinde in schimb candela in dreptul icoanei Maicii Domnului si se lasa sa arda pe tot parcursul sarbatorii.
SFÂNTA MARIA 8 septembrie. SFANTA MARIA MICA: istoricul sărbătorii
Credincioșii ortodocși și catolici prăznuiesc, duminică, Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, așa cum este numită în popor, prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie.
Sfânta Scriptură nu relatează acest eveniment, dar scrierile apocrife oferă foarte multe amănunte despre originea și copilăria Fecioarei Maria. Cea mai importantă sursă o reprezintă Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-creștină din secolul al II-lea.
Părinții Fecioarei Maria sunt Ioachim și Ana. Tatăl ei era din seminția lui Iuda și urmaș al regelui David, iar mama sa era fiica preotului Matthan și descendentă din familia preoțească a lui Aaron. Astfel, avea să se împlinească proorocia că Mesia va avea o dublă descendență - împărătească și preoțească.
Pentru că nu aveau copii, Ioachim și Ana erau ironizați și batjocoriți de oameni, lipsa urmașilor fiind considerată un blestem al lui Dumnezeu. Totuși, ei nu s-au răzvrătit împotriva Domnului, nici nu au renunțat la viața lor virtuoasă, ci s-au rugat în continuare, nădăjduind în bunătatea Sa. Tradiția spune că în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu le-a refuzat în public jertfa, numindu-i "blestemați".
Întristați, cei doi s-au îndreptat spre casa lor din Seforis și au hotărât să se retragă fiecare în post și rugăciune. Ioachim i-a spus soției sale, Ana: "Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiți de Dumnezeu. Iată, eu mă duc în munte și acolo voi posti și mă voi ruga lui Dumnezeu, doar, doar se va milostivi și ne va da și nouă un copil". Iar Ana a început să se roage lui Dumnezeu, promițându-I că de va naște fiu sau fiică îi va închina Lui pruncul cu toată inima și-l va da să slujească în biserica slavei Sale.
SFÂNTA MARIA 8 septembrie. Îngerul Gavriil i s-a arătat fiecăruia spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea și că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale și că va fi un "vas ales lui Dumnezeu" (Luca 1, 4-23).
Astfel, potrivit tradiției, când Maria a împlinit trei ani, sfinții Ioachim și Ana au adus-o la templu, unde avea să rămână până la vârsta de 14 sau 15 ani.
Nașterea Maicii Domnului este sărbătorită și de copții egipteni și de iacobiții sirieni, separați de Biserica Ortodoxă după Sinodul al patrulea ecumenic. Având în vedere că ei n-au împrumutat aproape nimic de la ortodocși după despărțirea lor de Biserica Ecumenică, înseamnă că sărbătoarea era cunoscută și înainte de această despărțire. Începutul ei trebuie pus deci între Sinodul III ecumenic (431) și Sinodul IV ecumenic (451).
În Apus, sărbătoarea este adoptată în timpul papei Serghie I (687-701). Data de 8 septembrie, aleasă pentru prăznuire, reprezintă ziua sfințirii unei biserici dedicate Fecioarei Maria, construită la Ierusalim de împărăteasa Eudoxia, la începutul secolului al V-lea.
Mesaje Sfânta MARIA. LA MULȚI ANI. MESAJE DE SFÂNTA MARIA
* De Sfânta Maria, zi sfântă, să se răsfrângă asupra ta toată bunătatea și dragostea ce izvorăsc dintr-o inimă mare. La mulți ani!
* La mulți ani Maria (Marian)! Îngerii să-ți călăuzească pașii și Sfânta Fecioară să-ți lumineze drumul în viață.
* Fie ca din această zi sfântă, în drumul lin al vieții tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ți aducă fericire și bucurie. La mulți ani de Sfânta Maria!
* Întocmai ca Fecioara Maria al cărei nume îl porti, învață să ierți, să fii mai bun, mai înțelept, să mă ierți când greșesc și să mă înveți să fiu, la rândul meu, un om mai bun. La mulți ani!
* În aceasta zi specială îți transmit cele mai sincere urări. Să ai o viața plină de lucruri bune, iar Sfânta Maria, al cărei nume îl porți, să te ocrotească mereu. La mulți ani de ziua numelui tău!
* Fie ca toate întâmplările frumoase și spiritul acestei zile să te însoțească pretutindeni. Îți doresc o zi de Sfânta Maria cât mai frumoasă!

Mesaje Sfânta MARIA. LA MULȚI ANI. Sfânta Maria. Ce e bine să faci în această zi
* Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur și eu celor ce-ți doresc din adâncul sufletului la mulți ani!
* Cineva acolo sus te iubește, cineva aici jos ține tare mult la tine. La mulți ani!
* Îți urez să ai o zi a numelui la fel de colorată precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei și la fel de frumoasă precum o gradină plină cu flori.
* Păstrează-ți sufletul tânăr și bucură-te neîncetat, pentru mine rămai un prieten de nădejde și un om de valoare! Fie ca lumina Sfintei Marii să ne lumineze viețile și mintea mereu! La mulți ani!
MESAJE DE SFÂNTA MARIA: La Mulți Ani, Maria!
Este o zi când sufletul învinge orice urmă de tristețe, când tot ce a fost greu ți se pare ușor. Este ziua numelui tău! La Mulți Ani, Maria!
MESAJE DE SFÂNTA MARIA: O zi onomastică frumoasă!
Fie că toate întâmplările frumoase și spiritul acestei zile să te însoțească pretutindeni. Îți doresc o zi de Sf. Maria cât mai frumoasă!
Mesaje Sfânta MARIA. LA MULȚI ANI. Superstiții de Sfânta Maria. Ce este interzis să faci în această zi sfântă
MESAJE DE SFÂNTA MARIA: La mulți ani de Sf. Maria
Mesaje și urări de Sf. Maria
De Sfânta Maria, zi sfânta, să se răsfrângă asupra ta toată bunătatea și dragostea izvorâte dintr-o inima mare. La mulți ani!
Mesaje Sfânta MARIA. LA MULȚI ANI. MESAJE DE SFÂNTA MARIA: La mulți ani!
La mulți ani și mult noroc în această zi specială. Îți doresc să ți se îndeplinească toate dorințele.

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























