Foto: NewsIn

"Sper ca pe calea acestei decizii, de utilizare a creditului de angajament, să rezolvăm această problemă care a apărut în domeniul sistemului sanitar", a declarat Boc la finalul şedinţei de miercuri a Executivului.

Angajaţii din sistemul sanitar au anunţat că vor recurge la o serie de proteste dacă spitalele nu vor fi finanţate corespunzător, iar persoanalul medical nu îşi va primi salariile şi sporurile.

Potrivit liderului Sanitas, Marius Petcu, peste 100.000 de membri ai Federaţiei Sanitas vor participa la greva generală a bugetarilor programată pe 5 octombrie. Potrivit lui Petcu, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, le-a spus sindicaliştilor că a primit asigurări din partea premierului că va fi aprobată creditarea sistemului sanitar din bugetul anului 2010, soluţie pe care liderul sindical a calificat-o ca fiind o "amânare a falimentului din sistemul sanitar".

Ministrul Sănătăţii doreşte semnarea unui act adiţional cu casele de asigurări, prin care fonduri din bugetul pe 2010 să fie alocate spitalelor, în ultimul trimestru al anului 2009.

Şi preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a declarat că propunerea Ministerului Sănătăţii, de a folosi sume în avans din bugetul pe anul 2010, nu va face decât să amâne colapsul sistemului.