Şeful statului îi ia apărarea Elenei Băsescu, cu privire la implicarea în acţiunile Ministerului Tineretului şi Sportului
Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că fiica sa, Elena, nu a participat la nicio acţiune a Ministerului Tineretului, în 1 şi 2 mai fiind prezentă doar la concertul "Voltaj", cu care ar avea "o relaţie specială".
Băsescu: Pe 1 şi 2 mai fiica mea a fost cu mine, la Neptun
"S-a spus că acel eveniment a fost făcut, printre altele, şi pentru promovarea fiicei mele. Vreau să ştiţi că pe 1 şi 2 mai fiica mea a fost cu mine, la Neptun", a spus Traian
Băsescu. Şeful statului a adăugat că mezina familiei Băsescu nu a participat la nicio acţiune a
MTS, precizând faptul că doar seara s-a dus la concertul trupei Voltaj,
cu care are "o legătură personală", filmând în câteva clipuri ale formaţiei.
Posturile de televiziune au difuzat imagini de la evenimentele
organizate de MTS cu ocazia Zilei Tineretului în care Elena Băsescu,
aflată în campanie electorală, fiind candidat independent la PE, era
alături de fostul ministru Monica Iacob Ridzi la un concert în
Costineşti.
Procurorul general, Laura Kovesi, a cerut joi Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru începerea urmăririi penale faţă de Monica Iacob Ridzi, fostul ministru al Tineretului şi Sportului fiind acuzat de patru infracţiuni în dosarul "2 mai".
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

