Şeful statului a semnat decretul de pensionare a procurorului Doru Cristescu

Şeful statului a semnat decretul de pensionare a procurorului Doru Cristescu
Preşedintele României a semnat luni decretul de eliberare din funcţie şi pensionare a procurorului Ioan-Doru Cristescu, procuror şef birou la DIICOT, din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ şi încă 29 decrete pentru pensionarea unor magistraţi.
În 22 februarie 2008, Secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat încetarea detaşării procurorului Doru Cristescu la Ministerul Justiţiei şi revenirea sa ca procuror şef birou în cadrul DIICOT. Potrivit unor surse din cadrul Ministerului Public, cel care a dorit să renunţe la Cristescu a fost ministrul Justiţiei de la acea vreme, Teodor Meleşcanu.
Ministerul Justiţiei anunţase, pe 9 noiembrie 2007, desemnarea procurorului Doru Cristescu în funcţia de director al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC), după destituirea fostului şef al instituţiei.
Procurorul Doru Cristescu a deţinut funcţia de procuror şef delegat al Biroului de investigare a infracţiunilor de terorism, din cadrul DIICOT - structura centrală.
Doru Ioan Cristescu a ocupat o perioadă funcţia de procuror şef adjunct interimar al DIICOT, după ce fostul ministru al justiţiei, Monica Macovei, a destituit vechea conducere a direcţiei. Cristescu a fost schimbat din această funcţie la începutul lunii noiembrie 2005 de către fostul procuror general al României, Ilie Botoş. Decizia lui Botoş a venit la numai câteva zile după ce procurorul Cristescu solicitase verificarea conturilor a circa 50 de persoane în dosarul Rompetrol.
Doru Ioan Cristescu a participat la instrumentarea dosarului
scurgerilor de informaţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale în
care au fost implicaţi doi ziarişti vrânceni Marian Gîrleanu şi
Sebastian Oancea. Un alt dosar la care a lucrat procurorul Cristescu
este cel al Privatizărilor Strategice şi cel privindu-l pe Omar
Hayssam.
Tot luni, preşedintele a semnat decretul de pensionare al lui Ion Dumitru, consilierul şefului DNA, Daniel Morar.
Citește și:
- 14:52 - Cea mai bună salată de cartofi. Rețeta simplă și aromată perfectă pentru zilele de post
- 14:13 - Primul vaccin creat integral cu ajutorul Inteligenței Artificiale a fost testat pe oameni. Ce au descoperit cercetătorii
- 13:46 - Două zodii intră într-o perioadă de noroc și transformări până în toamna lui 2026. Obstacolele dispar, iar succesul le bate la ușă
- 12:56 - Cod portocaliu de furtună în județul Constanța. ANM anunță vijelii, grindină și ploi torențiale
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














