Sediul Biroului Electoral Central a fost evacuat, marţi după-amiază, în urma unei alarme cu bombă. După două ore de căutări, pirotehniştii au stabilit însă că a fost vorba despre o alarmă falsă.

Apelul la serviciul de urgenţă 112 a fost făcut în jurul orei 16.30 din judeţul Dâmboviţa, de pe o cartelă reîncărcabilă. În urma apelului, la sediul BEC s-au deplasat pirotehnişti, poliţişti, pompieri dar şi echipaje ale ambulanţei.

Autorităţile susţin că autorul alarmei este probabil un copil. Dacă va fi identificat, părinţii acestuia riscă amenzi usturătoare. În cazul în care se dovedeşte însă că e vorba de un adult, acestuia îi va fi întocmit dosar penal.