Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Şedinţa Birourilor reunite pe tema referendumului a fost supendată din nou, a participat doar PD-L

Şedinţa Birourilor reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru discutarea cererii preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea unui referendum a fost suspendată din nou luni, la întâlnire fiind prezenţi doar reprezentanţii PD-L, cei care au convocat şedinţa.

Foto: NewsIn
Foto: NewsIn

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a făcut apel la preşedintele Senatului, social-democratul Mircea Geoană, să se întâlnească şi să stabilească o nouă dată pentru şedinţa reunită a conducerilor celor două Camere.

"Cred că, şi dacă este o perioadă de campanie electorală, trebuie să îşi achite obligaţiile pe care le are ca preşedinte al unei Camere a Parlamentului şi să nu mai blocheze prin această atitudine activitatea Parlamentului şi a Legislativului în ansamblu", a afirmat Roberta Anastase.

Ea a explicat că nici liberalii nu au participat la şedinţa de luni a Birourilor celor două Camere, ei solicitând o convocare "strict procedurală", adică şedinţa să fie cerută de către cei doi preşedinţi, şi nu de un grup parlamentar, PD-L.

"Eu îmi exprim disponibilitatea să organizăm oricând un astfel de Birou permanent comun, sper ca şi domnul Geoană să îşi găsească timpul", a mai spus Anastase.

Totodată, liderul deputaţilor democrat-liberali, Mircea Toader, a afirmat că ar fi dorit în această şedinţă a Birourilor reunite să discute situaţia numirilor de la BNR.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro