Sute de gălățeni au așteptat, duminică seara, cu lumânări în mâini, sosirea cortegiului funerar al Valentinei Florea, o tânără de 27 ani din orașul lor, care a piert în incendiul din Club Colectiv. Parintii si sora tinerei cu greu au reusit sa faca momentului in care sicriul a fost dus in biserica. Tanara urma sa devina mireasa la anul.
”Tina a murit aseară, în incendiul din clubul ăla nenorocit. Prietenul ei, cu care a fost la concert, n-a pățit nimic. Deși nu o mai văzusem de mai bine de 7 ani, am luat întâmplarea foarte personal, pentru că am fost îndrăgostit de Tina. E drept că nu pentru mult timp, dar, odată ce-ai iubit pe cineva fie și un pic, o faci pentru toată viața. Așa că atunci când am aflat, acum câteva ore, am înjurat printre dinți providența, după care m-am îmbătat și am plâns, de tristețe și parcă chiar mai mult de neputință.
Când am văzut-o pe Tina pentru prima oară eram în ultimul an de facultate, tot pe o toamnă friguroasă ca asta. Nu aveam încă mașină și am luat autobuzul din Regie până la Universitate. Aveam emoții mari, pentru că eu eram un prost, iar Tina era superbă. Subconștientul meu s-a descurcat de minune să blocheze toate glumele proaste pe care le-am făcut în acea seară, în timp ce încercam, probabil fără succes, să par simpatic și relaxat. Mai țin totuși minte că ne-am plimbat pe Regina Elisabeta, am intrat într-o pizzerie ordinară care există și acum, Tormen, iar eu i-am povestit că acela a fost primul local în care fusesem vreodată, în București. ”Te-am adus aici nu pentru că n-am bani sau gusturi bune, deși n-am, dar locul ăsta înseamnă mult pentru mine și acum e a doua oară când intru, după 4 ani.” Și ea a spus ceva de genul: ”Sper ca de acum să însemne și mai mult.” Și chiar înseamnă.
Am băut bere la halbă și am mâncat pizza proastă, apoi am traversat și am intrat la un film la cinematograful Festival, unde ne-au înghețat oasele în sala neîncălzită și ne-au anchilozat spinările pe scaunele alea tari. Filmul era danez și nu am înțeles nimic din el, pentru că îmi era imposibil să mă concentrez la subtitrare cu Tina lângă mine. Eram preocupat să o miros, mai ales. O miroseam ca un pervers, ca un bolnav mintal, ca un ogar, trăgând cât puteam în piept parfumul ăla melancolic și dulceag, parcă obsedat să nu ratez nimic din el și gelos că l-ar putea simți și alți spectatori, apoi profitam de întuneric ca să zâmbesc încântat, ca un cretin. La ieșire voia să discute despre film, iar eu i-am recunoscut franc că nu am văzut filmul, pentru că am fost ocupat s-o miros și mi-e tare greu să țin ochii deschiși atunci când simt mirosuri obsedante. „Aoleu, adică miros?!”, a glumit ea cu accentul ăla moldovenesc la fel de dulce ca parfumul. ”Aoleu, adică eu nu?!”, i-am răspuns.
Am condus-o acasă pe jos, iar pe stradă am glumit și-am mângâiat doi câini care-și făceau veacul în rond la Carol. Nu-mi mai amintesc câinii, dar îmi amintesc că ambii căței o adorau, și cred că ăla este momentul precis în care m-am îndrăgostit de ea, pentru că pot rezista la multe, dar nu și la fete frumoase pe care animalele le iubesc. Când am intrat pe strada ei, am fost foarte distrat de faptul că stătea pe strada Speranței. I-am fredonat din Corina Chiriac până când am ajuns în dreptul curții. Culmea, era o casă cu flori. Și, tot culmea, e stătea în apartamentul de la parter. Stăteam față în față la poartă, amândoi cu expresia aia bovină de ”and now what?” pe fețe. „Aș vrea să te pup”, i-am spus, ca un bou, iar ea a râs și m-a sărutat. A fost un sărut pe care-l simt și acum, dacă mă concentrez, fără limbă sau salivă, un sărut perfect, cred, de ăla care te lasă cu botul întins și ochii închiși și la secunde bune după ce s-a terminat. Apoi Tina a intrat în casă, iar eu am dansat pe străzi până în stația de autobuz. Imediat ce m-am urcat în 601, am tras aer în piept și i-am dat SMS: ”M-ai făcut să mă simt ca la liceu, mulțumesc.” Iar ea mi-a răspuns: ”Păi și ne vedem zilele astea să învățăm pentru bac?”.
Nu cred în viață după moarte, nu la modul ăla tradițional, cel puțin, deci nu cred că Tina va citi vreodată asta. Dar cred că Tina va trăi măcar cât mine, pentru că odată ce-ai iubit pe cineva, îl iubești pentru toată viața, iar eu o iubesc. În plus, am scris acest text cu intenția clară de a-l face cât de nemuritor se poate, în orice caz mult mai nemuritor decât mine. Măcar la modul ăsta, sper că Tina va trăi, de fapt, chiar mai mult decât voi reuși eu.”, a scris un fost iubit al Tinei.
