"Vă scriu în numele deţinuţilor din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova. Vă urmărim cu deosebit interes campania legată de condiţiile din penitenciarele din România şi ne bucură nespus de mult iniţiativa dumneavoastră.
În cele ce urmează voi încerca să vă descriu pe scurt condiţiile în care suntem obligaţi să trăim cu scopul "reabilitării"...
1. În primul rând aş semnala faptul că nu există o repartizare a deţinuţilor care să respecte gradul de periculozitate a acestora, singurul criteriu fiind în funcţie de regimul de executare (deschis, semideschis, închis, maximă siguranţă) care ţine cont doar de durata de executare a pedepsei, nu şi de gravitatea faptei. Prin urmare, poţi să fii condamnat pentru infracţiuni minore, de natură economică de exemplu sau pentru conducere fără permis şi să ai colegi de celulă foarte periculoşi, condamnaţi pentru crime sadice, tâlhării, mutilări, deţinuţi cu 4-5 recidive, bolnavi psihic sub tratament etc. Imaginaţi-vă ce grad de înţelegere poate exista între aceşti oameni şi cât de repede şi de grav pot degenera discuţiile între aceste categorii de deţinuţi.
2. Lipsa spaţiului depăşeşte cu mult procentul vehiculat în presă, din moment ce spaţiul trebuie raportat la normele europene (5 metri pătraţi/deţinut) şi nu la numărul de paturi disponibile, pentru că această problemă se poate rezolva uşor introducând noi paturi şi înghesuindu-le printre celelalte, fără a rezolva problema aglomerării penitenciarelor. Procentul corect privind gradul de ocupare nu este 130%, ci undeva la 300%-400%. Într-o cameră cu o suprafaţă utilă de 15-20 metri pătraţi se află în jur de 30-40 deţinuţi.
3. Paturile sunt suprapuse pe 3 nivele, lucru care nu este permis prin lege din cauza periculozităţii şi a numeroaselor accidente petrecute de-a lungul timpului. Patul 3 se află la o înălţime de peste 3 metri de podea şi nu este dotat cu niciun sistem de protecţie. Imaginaţi-vă cât de "liniştit" poţi dormi ştiind că este posibil ca, întorcându-te în somn, să nu te mai trezeşti niciodată.
4. Lenjeria intimă, şosetele, precum şi alte articole vestimentare pe care nu le poţi da la spălătorie trebuie spălate de mână şi puse la uscat pe sfori improvizate între stâlpii paturilor, creând astfel un nivel foarte mare de umiditate (din cauza căruia unii dintre noi tuşesc luni întregi, răcesc, etc.) şi o imagine de nedescris.
5. Curţile de plimbare, unde petrecem în general 2-3 ore/zi, sunt extraordinar de mici, pentru a ne "plimba" singura soluţie este "ticul ursului", aşa cum se vede la gradina zoologică! În curţile de plimbare de pe multe secţii nu intră razele soarelui absolut deloc, în nicio parte a zilei, la fel cum există şi camere în această situaţie. Sunt unii deţinuţi care nu au mai simţit razele soarelui de ani de zile, acest lucru având urmări asupra sănătăţii lor.
6. Apă caldă avem de 2-3 ori/săptămână, teoretic câte o oră, practic 40-50 minute, timp în care la 2-3 duşuri trebuie să ne înghesuim 30-40 de persoane, pe principiul primul venit, primul servit.
7. La cabinetul medical din unitate putem să ne prezentăm o dată la 2 săptămâni, însă nu suntem consultaţi efectiv niciodată, ci doar întrebaţi "ce ne doare", după care ni se aruncă nişte pastile care de multe ori nu au legătură cu simptomele sau pe punctul de a expira. Dacă te îmbolnăveşti la o zi sau două după ce ţi-a trecut ziua de cabinet corespunzătoarei camerei tale, trebuie să aştepţi încă două săptămâni până când îţi vine iar rândul, timp în care boala evoluează periculos de mult. Acest lucru este foarte grav, începând de la o durere de măsea, de cele mai multe ori insuportabilă şi terminând cu boli cronice, în stare avansată... Oamenii sunt chinuiţi în mod indirect pe această cale.
8. Hrana constă în:
- la ora 6.30 mic dejun (4 biscuiţi, o cană de ceai şi un mic cubuleţ de brânză - cât un triunghi de brânză topită - sau 2 felii de salam de cea mai proastă calitate, preparat de deţinuţii din penitenciar.
- la prânz se oscilează între fasole, ciorbă de vacă şi cartofi, gătite într-un fel în care sunt imposibil de consumat, trebuind astfel să le condimentăm foarte tare pentru a nu le simţi gustul oribil.
- seara cartofi sau orez fiert.
Ţin să precizez că toate aceste mâncăruri sunt total lipsite de calităţi nutritive şi veţi vedea de ce se vrea acest lucru, la punctul 9.
9. Magazinul la care avem voie să facem cumpărături de 2 ori pe săptămână practică nişte preţuri exorbitante iar produsele comercializate sunt de cele mai multe ori pe punctul de a expira şi, de cele mai multe ori, nefiind păstrate în condiţii corespunzătoare, sunt deja expirate:
- mezelurile sunt aruncate într-o ladă frigorifică improvizată, care niciodată nu funcţionează.
- iaurturile sunt umflate, gata să explodeze, cu toate acestea ni se spune că sunt "în termen".
- cozonacii sunt mucegăiţi ş.a.md,
toate la preţuri foarte, foarte mari. Cum rezistă astfel de magazine dacă nu sunt susţinute de conducerea penitenciarelor? Oare nu se vrea deţinerea noastră în penitenciare pe perioade cât mai mari, astfel încât să se poate desfăşura în plină voie afacerile oamenilor bine puşi?
10. Reţeaua de telefonie practică tarife mult peste cele ale pieţei: 1 minut de convorbire costă 60 de bani. Pentru a vorbi 30 de minute cu familia trebuie să plătim 540 lei/lună, în condiţiile în care cei maii mulţi deţiuţi provin din partea săracă a societăţii. Cum sunt câştigate aceste licitaţii în condiţiile în care orice firmă de telefonie de afară practică preţuri incompatibil mai mici? Şi sunt penitenciare cum ar fi Colibaşi, Aiud etc. unde tariful este de 1 leu/minut...
11. O altă mare problemă o reprezintă ploşniţele. În fiecare dimineaţă ne trezim muşcaţi de ploşniţe, muşcături în urma cărora, în funcţie de origanism, apar iritaţii, noduli, sunt răspândite diverse boli. Gândiţi-vă că în penitenciar sunt purtători ai virusului HIV, ale căror nume nu ne sunt comunicate, ştim doar că există printre noi, sau de alte boli transmisibile. Ce efect pot avea aceste muşcături de ploşniţe care trec de la o persoana la alta?... Suntem condamnaţi la o pedeapsă privativă de libertate, nu la moarte!
12. Programele de aşa-zisă reeducare sunt făcute şi se desfăşoară în bătaie de joc, de cele mai multe ori fără a avea nicio influenţă asupra participanţilor.
13. Personalul de pază se poartă urât cu deţinuţii, adresându-le de multe ori injurii şi vorbindu-le pe un ton total greşit. Să vă dau un exemplu: la un moment-dat un deţinut se plângea că îl doare o măsea şi cerea insistent să meargă la cabinet. Plictisit de insistenţele omului, gardianul i-a spus că are el leac pentru el, cerându-i să se apropie, după care i-a pus deţinutului în palmă două seminţe de floarea soarelui, râzând batjocoritor....
14. Nu sunt definite criteriile pentru liberarea condiţionată, prin urmare, în funcţie de dispoziţia judecătorului poţi să primeşti şi 5 ani amânare a liberării condiţionate, fără niciun fel de motivare din partea instanţei, indiferent dacă ai avut sau nu o conduită bună în timpul detenţiei, dacă ai fost la cursuri, dacă te-ai implicat în activităţile penitenciarului. Şi atunci revin la întrebarea de la sfârşitul punctului 9... Acest aspect trebuie obligatoriu reglementat, deoarece, de exemplu în cazul nostru, este fapt ştiut că instanţa din Craiova "dă amânări mari", fără justificare, în timp ce alte penitenciare, cum ar fi Târgu-Jiu sau Drobeta Tr. Severin eliberează la termenul stabilit pentru liberarea condiţionată, fără nicio altă amânare.
Acestea sunt doar câteva aspecte menite să facă o idee asupra vieţii din penitenciare, despre care nu se vorbeşte aproape deloc, deţinuţii ferindu-se să facă publice aceste aspecte, temându-se de represaliile conducerii.
Articolul 4/Legea 254 prevede că "pedepsele şi măsurile privative de libertate se execută în condiţii care să asigure respectarea demnităţii umane). Este respectat oare acest articol? Mai mult decât atât, art. 3 din aceeaşi lege spune că scopul deţinerii este reintegrarea în societate. Din păcate, este exact invers! Ţări precum Italia au un sistem foarte bine gândit de reintegrare în societate. Ultima parte a pedepsei se execută la domiciliu, cu posibilitatea de a merge la muncă, de a te reintegra progresiv, având, în acelaşi timp, caracter economic, din moment ce penitenciarul nu mai cheltuieşte cu deţinutul respectiv. Dacă tot copiem modelul european, să încercăm să-l şi aplicăm în acest sens.
Cu deosebită consideraţie,"
Aceasta este scrisoarea trimisă de soţul meu, redată cu exactitate.
Îndrăznesc să spun că aceste condiţii, comunicate de soţul meu în rândurile de mai sus, nu depăşesc cu mult condiţiile din fostele închisori comuniste. Poate doar lipsa bătăilor şi faptul că pot primi pachet şi vizită fac diferenţa între închisorile de atunci şi cele de acum, lucru complet inadmisibil într-o ţară democrată!
Va mulţumesc.
