Subsolul înghețat din Antarctica și din Siberia, cunoscut sub numele de "permafrost", reprezintă 25% din suprafața uscatului din emisfera nordică.
Încălzirea permafrostului reprezintă, după părerea oamenilor de știință, o veritabilă "bombă climatică" prea puțin cunoscută, informează AFP.
În cel mai recent raport al lor, experții din IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change / Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei) notează faptul că temperatura acestor pământuri, înghețate de zeci de mii de ani, a crescut cu valori cuprinse între 0,5 și 2 grade Celsius începând cu sfârșitul anilor 1970.
Această creștere a fost mai rapidă decât creșterea medie a temperaturilor de la suprafața Terrei.
Potrivit IPCC, până în 2011, permafrostul (denumit și "pergelisol" potrivit traducerii acestui termen în limba franceză) ar putea pierde până la 90% din suprafața sa actuală.
Or, dezghețarea sa eliberează o cantitate uriașă de gaze cu efect de seră. Se estimează că permafrostul conține 1.700 de miliarde de tone de carbon, depășind de două ori cantitatea de carbon din atmosferă.
Cu cât permafrostul se încălzește, cu atât volumul de carbon eliberat în aer va crește, însă cunoștințele științifice sunt în prezent atât de limitate, încât ONU nu a integrat acest fenomen în modelele sale de previziune.
Deși IPCC consideră că, în cadrul celui mai pesimist scenariu în privința încălzirii globale, temperatura medie la suprafața Globului va crește cu 4-5 grade Celsius în anul 2011, cercetătorul francez Florent Domine, un specialist în acest domeniu, care lucrează la Laboratorul arctic Takuvik și predă la Universitatea Laval din Québec, avertizează că această creștere a temperaturii medii mondiale ar putea fi, de fapt, de 8 grade Celsius.
Cu cât solul se încălzește, cu atât vegetația se dezvoltă mai mult și participă la accelerarea procesului de dezghețare și încălzire a planetei, scrie descopera.ro. Degradarea carbonului, care în trecut era înghețat, va crește, producând și mai mult dioxid de carbon și metan.
Încălzirea Arcticii generează în paralel prăbușiri și surpări ale solului pe mii de hectare, fapt care ridică deja probleme majore la nivelul infrastructurilor din emisfera nordică.
