După ce au scăzut sub 100 de euro, pentru prima dată în aproape patru ani, miercuri titlurile VW înregistrau o creștere de 2,5%, la 108,5 euro. Luni și marți acțiunile celui mai mare producător auto din lume au scăzut la Bursa de la Frankfurt cu 20% și, respectiv, 17%.
Și titlurile BMW au urcat miercuri cu 2,2%, ale Daimler cu 1%, în timp ce acțiunile producătorilor auto francezi Peugeot Citroen și Renault înregistrau scăderi de 3,1% și, respectiv 2,6%.
Din cauza declinului acțiunilor, VW a pierdut săptămâna aceasta aproape 25 miliarde de euro (28 miliarde de dolari) din capitalizarea de piață.
Înaintea scandalului, Board-ul de supraveghere al VW intenționa să extindă cu doi ani contractul lui Winterkorn, la reuniunea prevăzută pentru vineri.
Dar evenimentele din ultimele zile ridică semne de întrebare privind viitorul lui Martin Winterkorn, surse care au dorit să-și păstreze anonimatul anunțând că ședința Board-ului urmând să aibă loc miercuri.
Martin Winterkorn, în vârstă de 68 de ani, este din 2007 director general al companiei germane și Board-ul de supervizare al VW ar fi urmat să-i extindă contractul până la sfârșitul lui 2018.
Marți, publicația 'Tagesspiegel' scria că Winterkorn va fi demis în urma acuzațiilor autorităților din SUA, citând surse din Board-ul de supraveghere al companiei germane. Potrivit publicației citate, Martin Winterkorn urmează să fie înlocuit cu șeful diviziei Porsche, Matthias Mueller. Un purtător de cuvânt al VW a descris informațiile din 'Tagesspiegel' drept 'ridicole', în timp ce un purtător de cuvânt al Porsche a anunțat că Matthias Mueller este în prezent la reuniunea Boardului Volkswagen, de la sediul central din Wolfsburg.
Reprezentanții VW au recunoscut că au falsificate datele la testele din SUA privind emisiile vehiculelor și au anunțat că ar putea fi afectate 11 milioane de vehicule vândute în întreaga lume.
Volkswagen este acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor autorităților SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu și în timpul operațiunilor normale. Din acest motiv nivelul poluării era mai ridicat, susține Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA).
Aproximativ 482.000 de vehiculele diesel produse în perioada 2008 — 2015 sub brandurile Volkswagen și Audi includ acel software destinat să modifice nivelul emisiilor, a anunțat EPA. Amenzile totale ar putea ajunge la 18 miliarde de dolari (16 miliarde de euro) sau 30.000 de dolari per vehicul.
Reparațiile vor fi efectuate de VW, ceea ce va majora costurile companiei. Sunt vizate modelele produse în ultimii șapte ani, inclusiv Jetta, Beetle, Golf, Passat și Audi A3.