Sărbătoare mare marți: Întâmpinarea Domnului. Ce nu ai voie să faci în această zi

Întâmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la nașterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria și dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea că orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naștere. În acest moment se făcea și curățirea mamei. În Templu sunt întâmpinați de dreptul Simeon și prorocita Ana. Potrivit Tradiției, dreptul Simeon a făcut parte din traducătorii Pentateuhului din limba ebraică în greacă. În momentul în care a ajuns la textul "Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu“, a înlocuit termenul "fecioara” cu "femeie”. Pentru necredința sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară până nu va vedea pe Mesia născut din Fecioara (Luca 2, 25-26).

Întâmpinarea Domnului. Simeon, om al rugăciunii, reprezintă așteptarea împlinirii profețiilor. În momentul în care acesta Îl ia în brațe pe Hristos, rostește: "Acum slobozește (eliberează) pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochi mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău, Israel“ (Luca 2, 29-32). Simeon cere a fi eliberat nu pentru că era plictisit sau obosit, ci pentru că era împlinit. Din cântările specifice acestei sărbători aflăm că el pleacă spre a vești și morților că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, conform crestinortodox.ro.

Întâmpinarea Domnului. Părintele Teofil Părăian spune că "noi suntem mai avantajați decât dreptul Simeon, pentru că putem să-L primim pe Hristos în ființă noastră și să-L purtăm în noi nu numai câteva clipe, ci o viață întreagă și chiar o veșnicie întreagă”.

Prorocită Ana simbolizează Legea și Proorocii, cele care se vor împlini în persoană lui Hristos.

Întâmpinarea Domnului - date istorice

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a fost introdusă la Roma de papa Gelasiu în anul 494. Astfel, a fost înlocuită străvechea sărbătoare păgână a Lupercaliilor, de la începutul lui februarie, când aveau loc și procesiuni în jurul orașului cu făclii aprinse, în onoarea zeului Pan, supranumit și Lupercus, adică ucigătorul lupilor sau ocrotitorul turmelor împotriva lupilor.

În Răsărit această sărbătoare s-a introdus în penultimul an al domniei împăratului Justin I (526), iar generalizarea ei s-a făcut în cursul secolului VI, începând din anul 534, când împăratul Justinian a schimbat dată sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, nouă dată a sărbătorii Nașterii Domnului).

Întâmpinarea Domnului - pildă de a aduce pruncii la biserica, la 40 de zile după naștere

Întâmpinarea Domnului sau aducerea Lui spre închinare a rămas că pildă și la noi, că îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserica, la patruzeci de zile după naștere, pentru molifta de curățirea lor și închinarea pruncilor la sfintele icoane. Mama care a născut vine în biserica și în numele familiei aduce pe noul-născut ofrandă lui Dumnezeu, închinându-l la altar.

Întâmpinarea Domnului. Preotul însemnează cu semnul sfintei cruci pe mama și pe prunc, apoi punând epitrahilul și mâna dreapta pe capul mamei, după rostirea introducerii liturgice formată din binecuvântare, rugăciuni începătoare și tropar (al zilei sau al întâmpinării Domnului), citește cele cinci molitfe din Aghiazmatar. Mama și pruncul închipuie în acest moment pe Maică Domnului cu Iisus în brațe în templul din Ierusalim. În rugăciunile rostite de preot se amintește despre împlinirea zilelor "curățirii" femeii lăuze, fapt pentru care se cere dezlegare, dar se face și cuvenită referire la împărtășirea mamei cu Sfintele Taine. În ce privește pruncul, preotul se roagă că Dumnezeu să-l crească, să-l binecuvînteze și să-l sfințească, randuindu-i după această pregătire lumînarea botezului. Despre Mântuitorul adus de Maică Domnului la templu ne spune Sfânta Evanghelie că a fost purtat în brațe de către dreptul Simeon (cf. Luca ÎI, 28). Prin analogie cu cele petrecute în Ierusalim în aceste clipe, se săvârseste întreagă procesiune a intrării în biserica, până la așezarea pruncului în față ușilor împărătești.

Întâmpinarea Domnului. Rostind formulă de îmbisericire, preotul ia pruncul din față ușilor și intră cu el în biserica, zicând mai departe : "Intră-voi în casa Ta, închină-mă-voi în biserica Ta cea sfânta !". Cu aceste cuvinte, pruncul este primit între aleșii lui Dumnezeu, în calitate de catehumen. În interiorul naosului, preotul iarăși rostește: În mijlocul bisericii Te voi laudă!", amintind astfel de prezența cetelor îngerești. În cele din urmă, apropiind pruncul de altar și închinându-l la icoanele împărătești, preotul arată că acesta a dobândit dreptul de a fi primit în el, în sensul de a deveni pe viitor "jertfă vie, sfânta, bine plăcută lui Dumnezeu" (Rom. XII, 1). Pruncul de parte bărbătească se introduce spre închinare și în interiorul sfântului altar. Ritul imbisericirii se încheie cu imnul eshatologic al dreptului Simeon: "Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne...". Preotul așează pruncul jos pe solee, în față ușilor împărătești, de unde este luat de către mama după ce această a făcut trei închinăciuni.

Întâmpinarea Domnului - obiceiuri

Întâmpinarea Domnului. În credința populară ziua de 2 februarie este cunoascută sub denumirea de Ziua Ursului. Copiii erau unși cu grăsime de urs. Prin această practică se credea că puterea acestui animal era transferată asupra copiilor. Bolnavii de „sperietoare” erau tratați în această zi prin afumare cu par de urs.

Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog și, văzându-și umbră, se sperie și se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dimpotrivă, dacă în această zi cerul este înnorat, ursul nu-și poate vedea umbră și rămâne afară, prevestind slăbirea frigului și apropierea primăverii.