Anchete peste anchete la Spitalul Județean de Urgență din Slatina, unde un pacient a fost lăsat să moară de către medici fără să i se acorde vreun ajutor. Sancțiunile luate de Ministerul Sănătății au nemulțumit cadrele medicale din spital, dar și pe reprezentanții Colegiului Medicilor care spun că ministerul a luat decizii pripite.
Medici cărora nu le pasă de pacienți și care se acuză reciproc. Autorități care au luat, de această dată, măsuri. Dincolo de toate, un om suferind, nebăgat în seamă, plimbat dintr-o secție în alta, care s-a stins sub privirile celor care ar fi trebuit să îl îngrijească. Așa arată o parte a sistemului medical românesc. Cea care se vede, de două zile, din ușa Spitalului de Urgență din Slatina.
Reacția oficială a fost foarte dură. Șase medici și o asistentă au fost demiși, alte cadre medicale au fost sancționate. Pe de altă parte, asistenta care a stat lângă bărbat până la ultima suflare ar putea fi decorată cu Ordinul Meritul Sanitar.
Plimbat nejustificat între spitale, tratat cu superficialitate, fără măsuri de resuscitare, fișa medicală a fost modificată, sunt principalele acuzații care li se aduc celor șapte cadre medicale din Slatina.
MARILENA MADAN, director interimar ASP Olt
FLORIAN DUMITRESCU, manager Spitalul Județean Slatina
ION BRĂTOI, director medical Spitalul Județean Slatina
ECATERINA BUZĂU, coordonator UPU Spitalul Județean Slatina
CORNEL FULGA, medic de gardă UPU Spitalul Județean Slatina
ANIȘOARA PĂUN, asistent-șef UPU Spitalul Județean Slatina
DORU PÎRVU, medic Secția boli interne Spitalul Județean Slatina
Ancheta de la Spitalul Județean de Urgență din Slatina rupe în două lumea medicală din România.
Medicii și reprezentanții lor s-au împărțit în două tabere care disecă deciziile luate de Ministerul Sănătății. Demiterea celor implicați nemulțumește atât Colegiul Medicilor din România cât și cadrele medicale sancționate pentru superficialitate.
Vasile Astărăstoaie, președintele Colegiului Medicilor, a declarat, la Realitatea TV, că ancheta în cazul medicului Cornel Fulga "a început în procedură de urgență". Acesta a spus că, în scurt timp, Colegiul Medicilor va deschide o anchetă care "nu se va încheia în două ore", și că speră ca, într-o săptămână, să publice raportul final cu privire la vinovăția medicilor, pe care îl vor face public.
De asemenea, Vasile Astărăstoaie a spus că urmează să fie făcută o anchetă cu privire la modul în care s-a efectuat ancheta administrativă desfășurată de Ministerul Sănătății.
"Am niște responsabilități și țin la profesia medicală și la corpul medical. Cine va fi vinovat va fi pedepsit", a încheiat președintele Colegiului Medicilor.
Daniela Bartoș, fostul ministru al Sănătății, a declarat că demiterea doctorului Cornel Fulga nu a fost tocmai "soluția ideală" și că, mai degrabă, ar fi trebuit ca doctorului să-i fi fost luată specialitatea și să fi fost obligat să facă secondariatul. "Dacă-l dau afară, cu siguranță își va recăpăta, în instanță, dreptul de practică și va lucra la fel pentru că el nu știe să facă altfel", a conchis aceasta.
Bărbatul de 63 de ani a murit în urmă cu două zile pe holul Spitalului Județean de Urgență din Slatina. Timp de 4 ore, a fost plimbat între două spitale și trei secții.
Medicii legiști au constatat că moartea a survenit după un infarct miocardic acut. Autoritățile spun că bărbatul trebuia să primească îngrijiri medicale în cel mult 10 minute de la sosirea ambulanței la spital.
"Toate acțiunile care s-au făcut cu acest pacient arată că a fost o neglijență extrem de gravă", consideră subsecretarul de stat din Ministerul Sănătății, Raed Arafat.
Unele cadre medicale pedepsite amenință că vor contesta demiterile la tribunal.
Unitatea de primiri urgențe din Slatina a fost trecută, temporar, în subordinea departamentului similar de la Craiova. Ministrul Sănătății a anunțat că echipele de control vor verifica săptămâna aceasta întreaga activitate din spital.