Ryanair a lansat un concurs cu idei de taxe impuse pasagerilor
13 mar 2009, 00:43 |
Actualizat Vineri, 13 Martie 2009 00:45
Realitatea TV
Compania aeriană irlandeză Ryanair, deja celebră pentru recent impusa taxă de o liră pentru pasagerii care folosesc toaletele din avion, lansează un concurs.
Nu este vorba despre un concurs clasic, deşi premiul este atrăgător: o mie de euro. Concret, conducerea firmei vrea să afle de la clienţi ce alte servicii ar putea să taxeze pe viitor. Iniţiativa s-a născut din mediatizarea de care s-a bucurat ideea taxei pe toaletă.
Compania le cere clienţilor să vină cu cele mai trăznite idei. Nici pasagerii nu s-au lăsat mai prejos, iar propunerile au fost pe măsura iniţiativei. Printre sugestiile primite până acum se numără taxarea hârtiei igienice, care să aibă însă imprimat chipul preşedintelui companiei, 25 de euro pentru utilizarea ieşirilor de urgenţă, un euro pentru folosirea măştii de oxigen sau 50 de euro pentru ca stewardesele să poarte doar bikini.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 














Feedback

