Ultimele Stiri· 1 min citire

Rusia a făcut primele teste pe voluntari pentru un vaccin împotriva gripei porcine

Rusia a făcut primele teste pe voluntari pentru un vaccin împotriva gripei porcine

Rusia a făcut primele teste pe voluntari pentru un vaccin împotriva gripei porcine

Publicat10 sept. 2009, 17:51
Actualizat10 sept. 2009, 17:53
SursăNewsIn

Primele teste clinice ale unui vaccin rus împotriva gripei porcine au fost făcute joi la Sankt Petersburg, pe 30 de voluntari cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani.

"Am făcut astăzi (joi - n.red.) teste clinice pentru a testa eficiența vaccinului împotriva gripei" porcine elaborat în Rusia, a declarat un angajat al institului, Marina Stukova.

După injectarea vaccinului "Influvir", voluntarii vor rămâne circa o săptămână la Institutul Gripei, sub controlul oamenilor de știință.
"Am venit pentru că vreau să fac ceva pentru alții", a declarat Mașa, o învățătoare în vârstă de 28 de ani care părea emoționată. "Apropiații mei s-au opus, pentru că au spus că nu vor să mă vadă un șoarece de laborator", a mărturisit un alt voluntar, Aleksei Bondarenko, un fost marinar în vârstă de 49 de ani. "Dar am decis să particip, pentru că nu este rău să faci ceva bun și să câștigi și bani", a adăugat el.

Toți participanții la testele clinice vor primi 10.000 de ruble (222 de euro). "Aș spune că, pentru majoritatea dintre noi, este un mijloc bun de a câștiga bani", a conchis el.

Testele clinice ale vaccinului ar urma să se încheie în luna noiembrie.
Peste 300 de cazuri de gripă porcină au fost diagnosticate în Rusia, potrivit celui mai recent bilanț al serviciilor medicale din țară, dat publicității pe 9 septembrie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri