Aproape 70 de mistreţi, dar şi câteva căprioare: este bilanţul celor două zile de vânătoare de pe domeniul lui Ion Ţiriac de la Balc. Invitaţii lui Ţiriac au fost importanţi oameni de afaceri europeni. Asta după ce sâmbătă au avut o zi perfectă, în care gonacii au avut mult de muncă: au încărcat zeci de mistreţi în căruţe, tractoare şi camioane frigorifice.
Sâmbătă a fost prima zi de vânătoare pe domeniul de la Balc, din judeţul Bihor. Au participat în jur de 30 de oameni de afaceri de seamă din Europa şi peste 60 de gonaci. La prânz, invitaţii lui Ion Ţiriac au luat o pauză şi au mâncat preparate vânătoreşti şi au băut ţuică fiartă.
Oameni de afaceri, printre care proprietarul concernului Porsche, politicieni şi sportivi din toată Europa au venit la vânătoare pe domeniul din Bihor. În ciuda incidentului de vineri când avionul în care se aflau Ion Ion Ţiriac şi omul de afaceri Elan Schwartzenberg a ieşit de pe pistă, pregătirile pentru partida de vânătoare s-au încheiat cu bine. Vânătoarea a început la ora 9:00 sâmbătă dimineaţă.
Spre
deosebire de alţi ani, când pregătirile se faceau cu săptămâni întregi
înaintea evenimentului, de această dată autorităţile din Bihor susţin
că nu au fost înştiinţate despre acest lucru.
Chiar Ioan Ţiriac a fost săptămâna trecută la Balc pentru a inspecta domeniul. În
acest an, de organizarea evenimentului se ocupă firma lui Ţiriac din
Bucureşti.
Domeniul de la Balc se află în administrarea Direcţiei Silvice Oradea. Ion Ţiriac are din 2005 în concesiune acest domeniu de vânătoare, până
în anul 2015 şi plăteşte la stat o taxă de aproximativ un miliard de
lei vechi. De asemenea, omul de afaceri a investit în acest domeniu de
vânătoare aproximativ un milion de euro. La toate partidele de
vânătoare organizate din 2005 şi până acum de Ion Ţiriac au participat
oameni de afaceri şi unii dintre ei au investit în România.
Anul
trecut printre invitaţi s-au numărat: Max Emmanuel von Thurn und Taxis
(latifundiar german), Klaus Mangold (preşedintele Daimler Chrysler),
Wolfgang Porsche (moştenitorul companiei auto cu acelaşi nume), Alfred
Baumhauer (fabricant Cartier), Siegfried Wolf (preşedintele companiei
de componente auto Magna Europa), Franz Rauch ("regele" european al
sucurilor), Rudolf Streicher (membru în mai multe guverne ale Austriei,
candidat prezidenţial şi şef al partidului socialist), Carlo Pesanti
(preşedintele Italcementi). Vânătorii au împuşcat aproximativ
100 de mistreţi.
O asociaţie pentru protecţia animalelor a protestat atunci faţă de
partidele organizate de fostul tenismen cu dorinţa de a atrage atenţia
asupra modului în care sunt tratate animalele la Balc.
De departe însă cea mai controversată partida de vânătoare a fost cea
din 2005, când participanţii, oameni de afaceri de primă mărime, au
împuşcat 185 de mistreţi, adică o treime din fondul domeniului.
Domeniul de la Balc are peste 11.000 de hectare, iar ţarcul unde are loc vânătoarea se întinde pe 1.500 de hectare.