Premierul Emil Boc a declarat vineri seară, la TVR 1, că a avut o discuţie " de principiu", inclusiv cu preşedintele Băsescu, în legătură cu posibilitatea asumării răspunderii Guvernului pentru cele patru Coduri, dar că decizia finală va fi luată luna viitoare, după mai multe runde de consultări.
"Dacă
vom merge pe această soluţie, dar repet, decizia politică nu a fost
luată încă, o vom face numai după ce ne vom asigura că avem cea mai
bună variantă de Cod", a spus Emil Boc, precizând că a discutat "de
principiu" despre această posibilitate cu preşedintele Traian Băsescu
şi cu ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu şi cel pentru relaţia cu
Parlamentul, Victor Ponta.
"Avantajul
ar fi acela că asigurăm coerenţa promăvării Codului respectiv, pentru
că în urma eventualelor amendamente care ar putea apărea s-ar putea
pune în contradicţie diversele instituţii din Codul respectiv", a spus
Boc. El a adăugat că vor fi consultaţi, înainte de a fi promovate
proiectele celor patru Coduri, specialiştii din domeniu, dar şi
parlamentarii. "Comisia juridică de specialitate să ne dea toate
sugestiile, recomandările şi să le putem asimila în proiectul cu care
după aceea Guvernul vine în Parlament să-şi asume răspunderea", a
precizat premierul Boc.
Premierul a spus că la unele Coduri mai este de lucru, acestea nefiind finalizate, şi că trebuie puse în dezbatere publică.
Referindu-se
la menţinerea ministrului Predoiu în Cabinet, Emil Boc a spus că cel
mai important argument a fost "garanţia că, începând cu iulie 2009,
România va scăpa de monitorizarea pe justiţie. "Pentru că ministrul
Predoiu este acela care a menţinut legătura cu Uniunea Europeană, ştie
din prima secundă a noului mandat ce trebuie să facă pentru ca aceste
exigenţe ale Comisiei Europene să fie îndeplinite", a spus premierul.
Preşedintele
Traian Băsescu a declarat joi în şedinţa CSM că decizia "provizorie"
este ca Guvernul să-şi asume răspunderea în Parlament pentru Codul
penal şi cel civil, precum şi pentru cele de procedură.
Traian
Băsescu a declarat că promovarea Codurilor este o prioritate şi că
acestea ar urma să fie prezentate în Parlament, prin asumarea
răspunderii de către Guvern, până în vară, la sfârşitul sesiunii
parlamentare.
"Decizia
legată de Coduri este să se meargă pe asumarea răspunderii Guvernului",
a spus Băsescu, precizând că este vorba totuşi de o decizie
"provizorie". El a spus că pentru ca acest lucru să fie posibil,
trebuie ca factorii de răspundere să aibă convingerea că cele patru
proiecte de Coduri sunt "perfecte sau aproape perfecte".
Băsescu a spus că dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea pe Coduri, acestea ar urma să fie aplicate din 2010.