Romanul "Vârsta inocenţei" a apărut miercuri, împreună cu Cotidianul

Romanul "Vârsta inocenţei" a apărut miercuri, împreună cu Cotidianul
Romanul "Vârsta inocenţei", semnat de Edith Wharton a fost lansat marţi seară, în colecţia "Literatura", campanie derulată de ziarul Cotidianul şi Editura Univers. Cartea a apărut miercuri, împreună cu Cotidianul.
Romanul, considerat una dintre cele patru capodopere marca Edith
Wharton, a fost premiat cu Pulitzer. Scris - a mărturisit autoarea
prietenilor - ca o reacţie la catastrofa războiului, „Vârsta inocenţei“
se întoarce la lumea dispărută a copilăriei lui Wharton, în anul 1870.
La eveniment au participat jurnalistul Emil Hurezeanu, criticul de film
Irina Margareta Nistor şi Cristina Băzăvan, redactor şef al revistei
TABU.
"Această vârstă a inocenţei are legătură cu desprinderea de
inocenţa unui eveniment american înaintea primului război vinovat al
americanilor. Primul război care scutură America
din ea însăşi sau din mirajul pe care şi-l impune", a declarat Emil Hurezeanu.
În roman există nostalgie, dar nu lipsesc nici ambiguitatea şi nici
satira la adresa personajelor. Cartea a devenit instant un best-seller,
fiind apreciată deopotrivă de cititori şi de critici.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























