Comisia de evaluare pentru atribuirea contractului de lucrări pentru pavilionul României la Expoziţia Mondială 2010 a efectuat o vizită la Shanghai, unde au fost deschise ofertele pentru proiectarea, executarea, amenajarea şi demolarea pavilionului României.
Delegaţia
României, care s-a aflat până marţi la Shanghai în vederea pregătirii
participării României la eveniment, a fost condusă de către
subsecretarul de stat Ferdinand Nagy, preşedintele comisiei de evaluare
şi comisar general pentru expoziţii mondiale din Ministerul de Externe.
La
sediul Consulatului General al României de la Shanghai, a avut loc la
14 mai deschiderea ofertelor depuse în cadrul licitaţiei organizate
pentru proiectarea, executarea, amenajarea şi demolarea pavilionului
României la Expoziţia Mondială 2010. Subsecretarul de stat Ferdinand
Nagy a avut luni o întrevedere şi cu ambasadorul Hua Junduo, comisarul
general al Expoziţiei Mondiale 2010. În cadrul discuţiei au fost
abordate aspecte generale privind pregătirea Expoziţiei Mondiale 2010
şi stadiul lucrărilor.
România
va fi reprezentată la evenimentul de mare anvergură EXPO 2010 printr-o
construcţie de forma unui măr, numită "Greenopolis". "Mărul" va fi o
construcţie pe cinci nivele, care va cuprinde zone indoor şi outdoor şi
spaţii multifuncţionale, inclusiv studiouri virtuale. Participarea
României la EXPO 2010 are un buget alocat de cinci milioane de euro.
Comisia
de organizare a participării României la EXPO 2010 a adoptat săptămâna
trecută "Declaraţia Tematică" a pavilionului României la EXPO 2010
Shanghai, stabilind principalele concepte de expunere, detaliate pe
spaţii de desfăşurare. Astfel, pavilionul va cuprinde un spaţiu
expoziţional principal dedicat prezentării civilizaţiei urbane,
culturii şi tradiţiilor bogate, a potenţialului natural precum şi a
celorlalte elemente care fac din România o ţară unică în peisajul
european.
Spaţiul
dedicat evenimentelor culturale (scena) va găzdui spectacole live de
folclor, balet şi dans contemporan, teatru non-verbal, muzică de cameră
şi instrumentală, interpretări vocale, de la canto la muzică modernă.
Sala de conferinţe va găzdui seminarii specializate sau pentru publicul
larg, promovând schimburile economice şi comerciale, turismul,
cooperarea ştiinţifică. De asemenea, pavilionul cuprinde şi un
restaurant cu specific românesc.
În
cadrul spaţiului expoziţional vor fi prezentate mai multe concepte
principale. Unul dintre concepte este cel al modalităţilor de
dezvoltare a civilizaţiei urbane – de la neolitic, ca prim moment în
dezvoltarea istorică în care apar aşezări permanente, trecând prin
perioada medievală, caracterizată prin aşezări fortificate, multe
dintre ele aflate în patrimoniul UNESCO şi până la oraşele moderne,
dezvoltate diferit, funcţie de condiţiile istorice şi de mediu, şi care
trebuie să ofere soluţii de dezvoltare sustenabilă.
Un
al doilea concept prezentat va fi cel al ecosistemelor specifice din
România – modalităţi de adaptare, utilizare optimă a resurselor şi
forme de dezvoltare a comunităţilor umane ce respectă mediul
înconjurător (Delta Dunării, zona montană, specii din arealuri
protejate). Iar cel de al treilea este "România de astăzi" şi
reprezentând o prezentare generală multimedia, pe domenii – cultură
(tradiţii, artă, arhitectura etc.), turism, economie, investiţii
străine, cercetare şi inovare. Pavilionul României la EXPO 2010 oferă o
viziune actualizată, vibrantă şi tentantă asupra României contemporane,
ce poate fi descoperită vizitând toate secţiunile pavilionului,
potrivit organizatorilor.
Oraşul
Shanghai a fost ales gazdă a Expoziţiei Mondiale din 2010 cu ocazia
celei de-a 132-a Sesiuni a Adunării Generale a Biroului Internaţional
pentru Expoziţii (BIE), la13 decembrie 2002. China a devenit astfel
prima ţară în curs de dezvoltare care găzduieşte o expoziţie mondială.
Expoziţia
se va desfăşura pe durata a 184 de zile, în perioada 1 mai - 31
octombrie 2010. Organizatorii EXPO 2010 se aşteaptă la participarea
unui număr de peste 200 de ţări şi organizaţii internaţionale şi a unui
număr de circa 70 milioane de vizitatori. Tema expoziţiei "Un oraş mai
bun, O viaţă mai bună" porneşte de la ideea de coexistenţă a diverselor
culturi şi comunităţi, a dezvoltării sustenabile a economiei urbane, a
echilibrării vieţii într-o perioadă a dezvoltării ştiinţifice şi a
interacţiunii dintre zonele urbane şi cele rurale.