Românii, cei mai tari inventatori din lume! Ţara noastră a câştigat, pentru prima dată, marele premiu la cel mai mare salon de invenţii, desfăşurat zilele acestea la Geneva.
Roboscan 1 M este cel mai avansat sistem de radiografiere cu raze gama a camioanelor şi containelor. Poate fi operat de o singură persoană, de la o distanţă sigură, pentru a evita total expunerea profesională sau accidentală la radiaţie.
Vehiculul, o creaţie a firmei
româneşti MB Technology, este cel mai avansat sistem de scanare
existent pe piaţă. Razele scannerului pot cerceta chiar şi dincolo de
un zid de oţel de 18 centimetri. Roboscan este, de altfel, folosit deja
de vameşii noştri, la punctul de trecere de la Albiţa, în judeţul
Vaslui.
Proiectul românesc a primit marele premiu al
Salonului internaţional al invenţiilor de la Geneva, cu unanimitate de
voturi şi cu complimentele juriului.
Distincţia este obţinută pentru prima dată de România în istoria de 37 de ani a salonului. În competiţie au fost înscrise aproximativ o mie de invenţii din 45 ţări, iar la deschiderea salonului, favorită era o firmă spaniolă.
Imediat
după ce au primit acest premiu, românii au fost contactaţi de companii
din Elveţia care au împreună o cotă importantă din piaţa mondială în
domeniu, precum Cotecna şi SGS, după cum a declarat directorul executiv
al companiei, Constantin Sima.