România, acuzată că a poluat râul Tisa cu metale grele
România a poluat unul dintre afluenţii Dunării, râul Tisa, cu metale grele, apele contaminate ajungând pe 17 aprilie în regiunea Carpaţilor ucraineni, potrivit Izvestia.
Inspectoratul Ecologic de Stat a înregistrat o creştere de două până la
patru ori a nivelului de concentrare a metalelor grele în Tisa,
potrivit agenţiei ucrainene ProUa.
Întrucât apa din râu este
consumată, practic, de toate localităţile regiunii ucrainene, a fost
luată decizia de închidere a vanelor de apă pentru oraşele Tiacev şi
Hust. De asemenea, a fost interzis pescuitul.
Scurgerea de metale grele s-a produs în 16 aprilie la una dintre minele
părăsite din apropierea oraşului Baia-Borşa.
Autorităţile ucrainene reamintesc că nu este prima poluare de proporţii a râurilor de la frontiera cu România.
În acelaşi timp, Kievul nu a primit niciodată despăgubiri materiale şi, în plus, partea română anunţă întotdeauna cu întârziere despre producerea unor avarii, scrie şi ITAR-TASS.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

