"Când guvernul italian a iniţiat această lege şi a trimis-o către Senat spre adoptare, ministrul de Interne, Roberto Maroni, a încercat să justifice acţiunea referindu-se la legislaţii similare existente în alte ţări, mai ales, spunea ministrul Maroni, Marea Britanie, Franţa, Spania. În realitate, lucrurile stau exact pe dos, ceea ce înseamnă că ministrul Maroni pur şi simplu a minţit atunci când s-a referit la acele ţări, pentru că, de fapt, legislaţiile din ţările respective pun accentul şi protejează confidenţialitatea dintre medic şi pacient", spune Webber.
Renate Weber, membră a Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne, dar şi a Comisiei pentru Afaceri Juridice din Parlamentul European, aduce mai multe argumente în favoarea afirmaţiei sale.
"În Marea Britanie, de exemplu, un doctor poate fi pus în situaţia de a încălca obligaţia de confidenţialitate numai în mod excepţional şi numai atunci când există probe serioase de comitere a unor crime violente de către pacient, mai ales când este vorba de folosirea armelor de foc", spune Webber.
Eurodeputata PNL face referire şi la Spania, unde "legea care funcţionează din anul 2000 prevede categoric ca imigranţii legali se bucură de aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii spanioli.
"Sper, prin urmare, ca măcar cea de-a doua Cameră a Parlamentului italian să îşi dea seama de ororile pe care este chemată să le legifereze şi să respingă acest proiect!", mai spune Webber.
Renate Webber îl acuză pe ministrul de Interne al Italiei de justificare mincinoasă
PUBLICAT
Joi, 19 Februarie 2009 16:45
ACTUALIZAT
Joi, 19 Februarie 2009 17:19
SURSA
REALITATEA.NET
Eurodeputata PNL Renate Weber îl acuză pe ministrul de Interne al Italiei, Roberto Maroni, de justificare mincinoasă, cu privire la legea adoptată recent de Senatul italian prin intermediul căreia medicii care tratează imigranţi ilegali sunt, practic, obligaţi să raporteze acest lucru organelor de poliţie.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M