„Am acceptat această misiune", a declarat Rajoy, precizând că îşi va intensifica eforturile pentru a obţine sprijinul necesar în Parlament.
Premierul spaniol în exerciţiu nu a reuşit să obţină sprijinul niciunei formaţiuni parlamentare pentru formarea unui nou guvern, cu excepţia propriului său partid, care este însă minoritar în legislativ, astfel că există riscul prelungirii crizei politice începute după alegerile legislative din decembrie, care au condus la un parlament fragmentat şi la imposibilitatea constituirii unei majorităţi, fapt ce a impus convocarea alegerilor anticipate, ce s-au desfăşurat în luna iunie.
Potrivit agenţiei EFE, citată de agerpres.ro, Partidul Socialist Spaniol (PSOE), coaliţia stângii radicale Unidos Podemos şi liberalii din formaţiunea Ciudadanos au precizat fiecare după ultima rundă de consultări avută joi cu Regele Felipe că vor vota în parlament împotriva reînvestirii lui Rajoy, care a insistat şi după scrutinul din decembrie să rămână premier.
Prin urmare, el poate conta doar pe cele 137 de voturi ale parlamentarilor Partidului Popular (PP), în condiţiile în care majoritatea absolută este de 176.