Rectorii vor ca programele de masterat să fie însoţite de stagii de practică

Rectorii vor ca programele de masterat să fie însoţite de stagii de practică
Rectorii mai multor universităţi din ţară consideră că programele de masterat ar trebui însoţite de stagii de practică, iar profesioniştii în anumite domenii ar trebui lăsaţi, prin lege, să predea.
"În prezent, legea interzice să organizăm programe de masterat
dacă minimum două treimi din profesorii care predau în cadrul acestor
cursuri nu sunt conferenţiari sau profesori universitari titulari pe
posturi. Problema este că profesorii nu au experienţa necesară pentru a
susţine cursuri din perspectiva practică a domeniului. Credem că este
mai bine ca legea să fie schimbată, iar experţilor să li se permită să
ţină cursuri la masterat", a spus Corina Dumitrescu, rectorul
Universităţii Creştine "Dimitrie Cantemir", care este şi vicepreşedinte
al Consiliului Naţional al Rectorilor.
De aceeaşi părere este
şi Gabriela Pascariu, directorul Centrului de Studii Europene al
Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. "Nu putem aduce experţi să predea
la masterat, însă implicarea marilor practicieni în aceste programe
este exprem de importantă pentru alinierea cursurilor teoretice la
cerinţele pieţei muncii", consideră Gabriela Pascariu.
Necesitatea implicării profesioniştilor în procesul de predare a fost
exprimată în carul unei întâlniri a ministrului de Externe, Cristian
Diaconescu, cu reprezentanţii mai multor universităţi din ţară, pentru
lansarea unui parteneriat în vederea recrutării celor mai capabili şi
mai talentaţi dintre studenţi.
Ministrul şi-a exprimat dezamăgirea că mulţi angajaţi ai MAE nu au
pregătirea necesară ocupării diverselor funcţii în minister, în timp
ce rectorii au fost de părere că majoritatea absolvenţilor sunt
specializaţi din punct de vedere teoretic, însă au nevoie de mai multe
stagii de practică. "Există specialişti în diplomaţie şi negociere care
ies de pe băncile facultăţii, însă pregătirea teoretică ar trebui
coroborată cu stagii de practică", a spus reprezentantul Academiei de
Studii Economice din Bucureşti, profesorul Dumitru Miron.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























