Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Rebelul blogurilor din China, suspectat că face, de fapt, jocurile comuniştilor

Fronda generaţiei post-optzeciste chineze, reprezentată de scriitorul Han Han, hiperactiv în special în zona blogosferei, nu este una reală, ci o mutare a atenţiei publicului spre consumism, arată critica de specialitate, potrivit revistei americane Time.

FOTO: cfensi.wordpress.com
FOTO: cfensi.wordpress.com
Han Han este, la 26 de ani, romancier de succes, pilot amator de maşini de curse şi unul dintre cei mai cunoscuţi bloggeri din lume, cu peste 140.000 de vizionări pe zi şi peste 200 milioane de comentarii, de la lansare, în 2006, până în prezent.

Apariţiile sale editoriale, 14 la număr, începând de la vârsta de 17 ani, au avut un imens succes, primul său roman, “Triple Gate”, fiind vândut în peste 20 de milioane de exemplare. Han Han a fost considerat un scriitor uşor, cu tehnici facile, însă succesul său nu a scăzut, cu atât mai mult cu cât el se opune valorilor uniunilor de scriitori care îl încadrează ca exponent al generaţiei post-optzeciste, aliterară, apolitică, fără valori, obsedată de bani şi status. „Nu contează cât de neciopliţi şi imaturi sunt, cât de neîndemânatic scriu, viitorul lumii literare aparţine celor din generaţia post-optzecistă”, spune, însă, Han Han.

Această atitudine impertinentă faţă de scriitorii consacraţi şi critica literară face parte dintr-un comportament rebel pe care Han Han îl afişează pe blogul personal şi faţă de birocraţie, probleme locale ale Shanghaiului şi, în general, subiect de interes social şi cultural. În ciuda popularităţii remarcabile ale blogului, proiectele lui Han Han nu atrag decât rareori intervenţia cenzurii chineze, altfel, extrem de agilă.

Critica literară, nu în unanimitate, Han Han având fani şi printre scriitori remarcaţi, explică omisiunime făcute de cenzura chineză prin lipsa de seriozitate a acestui aşa-zis lider de opinie, care ar fi, de fapt, doar un metrosexual pus pe distracţie. „În ciuda bravadei sale tinereşti, Han Han se ţine departe de subiecte sensibile, cum ar fi democraţia sau drepturile omului. Rebeliunea sa calculată ne arată dedesubturile unui contract tacit între generaţia sa şi Partidul Comunist: . Han Han este cunoscut drept critic al guvernului şi al sistemului, dar de fapt nu e. De fapt, el este un participant activ şi conştient la atragerea energiilor tinerilor spre consumism”, spune Lydia Liu, profesor de chineză şi literatură comparată la Universitatea din Columbia.

Pe de altă parte, Han Han însuşi şi fanii lui din blogosferă consideră conceptele sau goale de semnificaţie şi preferă acţiuni pragmatice, cu şanse de reuşită.  “Pot accepta că nu se întrevăd şanse pentru o democraţie chineză şi un sistem pluripartit, în viitorul apropiat, pentru că sunt probleme mai urgente şi mai realiste, cum ar fi libertatea culturii şi a presei. Probleme care nu sunt imposibil de soluţionat, iar eu prefer să nu mă angrenez în acţiuni fără şanse de reuşită”, declară Han Han în China Digital Time.

Tinerii implicaţi în blogosfera chineză spun şi că puterea de influenţă pe care Han Han o are este subestimată. “Studenţii Chinei moderne sunt sufocaţi de sistemul extrem de competitiv, nu mai au timp de cuvinte mari, democraţie, de pildă. […] Han Han ştie exact cum să li se adreseze, chiar dacă nu se încadrează în standardele unui intelectual. El nici nu a vrut vreodată să fie intelectual. Este un om de acţiune, a renunţat la liceu ca să se întreacă în cursele de maşini. El este, mai degrabă, cel care schimbă lucrurile, decât cel care le teoretizează. Vesticii şi oficialii chinezi îi subestimează puterea de influenţă, dar mulţi dintre fanii lui sunt dintre cei care dovedesc un potenţial conflictual crescut în perioade de criză, adică absolvenţii de universitate care nu şi-au găsit de lucru. Mai ales că generaţia post-optzecistă intră pe 30 de ani la anul şi îşi va cere drepturile la conducerea ţării. Han Han este într-o poziţie strategică”, se arată într-o postare pe chinayouren.com, un blog despre “China în schimbare”.

Între timp, Han lucrează la un proiect publicistic, o revistă şi o editură online. Luna aceasta ar trebui să apară online o publicaţie de ştiri, pentru care Han Han a anunţat că face angajări. “Vom publica şi remunera corespunzător şi două sau trei producţii primite, cele mai proaste dintre ele, care nu ne caracterizează, idioate, împotriva umanităţii, bunului simţ şi libertăţii”, sună manifestul său publicistic, care a primit peste 10.000 de răspunsuri în articole şi CV-uri.
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro