Realitatea TV este prima televiziune de știri din România care are în dotare un elicopter performant. Aparatul de zbor are la bord echipamente ultramoderne care permit transmiuni în direct din orice punct al țării. Telespectatorii noștri vor fi, așadar, primii care vor vedea imagini de la evenimentele importante.
Elicopterul Realitatea TV a sosit din Germania și colegii noștri de la tehnic au avut foarte multă treabă, pentru că au făcut ultimele probe la camerele video de la bord.
Aparatul de zbor este cel mai bine dotat elicopoter de acest gen din Europa, cu echipamente video și audio de bord în valoare de 1,4 milioane de euro. E vorba de două camere profesionale, una în interior, alta în afara apartului. Elicopterul are 3 plus 1 locuri și poate atinge viteza de 240km/oră. Astfel, Realitatea TV se află, ca performanță și respect pentru telespectatori, în rândul marilor televiziuni din lume precum CNN și Sky News.
Camera de exterior este cea mai performantă din lume, are rezoluție HD și poate transmite în direct în condiții impecabile de la 300 de metri înălțime. Ea poate focaliza la 6 kilometri distanță.
Primul elicopter de știri a fost folosit în 1958, de un post TV din SUA
De exact cinci decenii, aparatele de zbor s-au impus în munca zilnică de televiziune. În Occident, elicopterele sunt nelipsite din dotare, chiar și în cazul posturilor locale din marile metropole. Ele sunt folosite zilnic de reporteri, pentru a transmite în direct de la un eveniment în desfășurare sau din zone calamitate, acolo unde alte mijloace nu pot ajunge.
Postul de televiziune KTLA, din Los Angeles a fost prima instituție media care a folosit un elicopter pentru a transmite un semnal TV. S-a întâmplat în 1958. De atunci, elicopterul de știri este ridicat zilnic de la sol pentru a oferi imagini de la diverse evenimente.
Cel mai adesea, imaginile de la o catastrofă naturală sunt filmate din elicopter, fie că este vorba de uragane, inundații, cutremure, tornade sau erupții vulcanice.
Uneori elicopterele de televiziune au fost transformate în echipe de salvare, pentru că se aflau în locul potrivit, la momentul potrivit.
Și cum poți să-ți dai seama cel mai bine de amploarea unei manifestații de stradă sau de mobilizarea cetățenilor la urne? Cu o imagine din elicopter care, de cele mai multe ori, face mult mai mult decât o filmare obișnuită la sol.
Și nu de puține ori, evenimentele se întâmplă chiar în timpul unui zbor de monitorizare a traficului.
Urmăririle ca-n filme se întâmplă și în realitate, iar elicopterul este singurul mijloc de transport pentru reporterii care transmit de la fața locului și vor să fie în mijlocul evenimentelor.