Cel mai vechi laptop funcțional din lume a fost descoperit de REALITATEA.NET și Intel la Baia Mare, în cadrul competiției "Oldest Notebook".
Cei doi parteneri au fost recompensați miercuri, 17 iunie, la gala de premiere gazduită de Tomasz Klekowski - territory manager Intel CEE și Melania Medeleanu, de la Realitatea TV, pe cele două câștigătoare.
Ioana Herbel din Baia Mare, posesoarea celui mai vechi laptop funcțional din lume, a primit un laptop de ultimă generație, iar Raluca Liana Mitroi din București, deținătoarea celui mai vechi mini-computer din România, de asemenea funcțional, a fost răsplătită cu un procesor.
Lansat pe 12 mai, concursul organizat de Intel România și REALITATEA.NET, urmărea inițial identificarea celui mai vechi laptop din țară, aflat încă în stare de funcționare.
După încheierea înscrierilor și compararea datelor de fabricație ale aparatelor din România cu cele ale modelelor găsite în cadrul celorlalte ediții "Oldest Laptop, inițiate de Intel la nivel internațional, s-a observat că exemplarul Epson HX-20 descoperit la Baia Mare este de fapt cel mai vechi laptop funcțional din lume.
Exemplarul, primul PC mobil cu baterii încorporate, este dotat cu două procesoare la 0,614MHz, cântărește 1,6 kg, a fost anunțat în anul 1981 și lansat comercial la nivel mondial în 1982.
Epson HX-20 dispune de un ecran LCD minuscul și un dispozitiv de stocare sub formă de mini-casetă, afișează simultan doar patru rânduri de text și, la momentul apariției, putea fi conectat la o imprimantă cu hârtie de mărimea unui bon fiscal.
Un model similar, datând din 1982, a mai fost identificat în urma competiției din Statele Unite ale Americii, în timp ce alte două, de data aceasta nefuncționale, au fost găsite în orașele Tulcea și București.
În cadrul galei de premiere "Oldest laptop" desfășurate miercuri, Intel România și REALITATEA.NET au oferit și un premiu special pentru cel mai vechi mini-computer funcțional din România.
Posesoarea modelului portabil Radio Shack TRS-80 PC2, Raluca Liana Mitroi din București, a declarat că a primit mini-computerul de la tatăl său care l-a achiziționat încă din 1982, exact în anul apariției sale pe piață, pentru a-și întocmi teza de doctorat în fizică nucleară.
Radio Shack TRS-80 PC2 poate fi folosit pentru programarea diverselor aplicații, realizarea de calcule, grafice și tehnoredactare, datele fiind stocate pe memorie nevolatilă sau pe casete speciale. Mini-computerului i se poate atașa o imprimantă de dimensiuni reduse ce tipărește în 4 culori și 9 tipuri de fonturi.
"Oldest Notebook", inițiat de Intel România și REALITATEA.NET, a adunat 465 de participanți, care au înscris în concurs atât laptopuri, cât și PC-uri portabile de 10 kg, fără baterii, și chiar stații pentru comunicații militare de acum jumătate de secol.
Majoritatea laptopurilor din competiție datează din perioada 1983 – 1989. Cel mai "tânăr" model înscris în concurs a fost un laptop din 2004.