Răzvan Vintilescu: În numele violatorilor

Răzvan Vintilescu: În numele violatorilor
Umberto Eco a reuşit să formuleze în câteva fraze definiţia ipocriziei amestecată cu spumă de isterie, ca într-un veritabil cappucino cu esenţă discriminatorie. De departe cea mai lucidă analiză a situaţiei în care au ajuns românii din Peninsulă, editorialul lui Eco are ceva din ironia fascinantă cu care îşi înzestrează deseori personajele.
"Franzonescu Cogne, soţii Iarbă Olindu şi Roza, Sindoara şi Calvuli. Au urmat Badalamentu, Provenzanul, Liggiu. Ei au distrus imaginea unei ţări de oameni oneşti." Aşa îşi începe comentariul renumitul semiotician, românizând numele unor celebri infractori italieni.
Eco reaminteşte că, potrivit datelor oficiale ale Ministerului de Interne, 60,9% dintre violuri sunt comise de italieni. "Sociologii ştiau deja că majoritatea violurilor au loc în familie, drept pentru care bine au făcut Berlusconi, Casini şi Fini că au divorţat, pentru a evita astfel de situaţii tragice", notează ironic Umberto Eco, adăugând că e la modă să îi acuzi pe români de violuri, deşi, conform aceloraşi statistici, cetăţenii de origine română au comis doar 7,8% din violuri, iar marocanii 6,3%.
Şi lucrurile nu se opresc aici.
Citeşte mai mult
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























