SPORT »
FOTBAL INTERN »
Răzvan Raţ: "O înfrângere cu Serbia ne scoate din cursa calificării"
25 mar 2009, 14:37 |
Actualizat Joi, 26 Martie 2009 12:38
Internaţionalul român Răzvan Raţ a declarat, miercuri, că un eşec împotriva Serbiei ar însemna ratarea calificării la Campionatul Mondial, însă niciunul dintre tricolori nu se gândeşte decât la obţinerea celor trei puncte puse în joc.
Fundaşul susţine că sârbii pot avea o mare surpriză dacă se vor concentra doar pe blocarea lui Adrian Mutu, considerat de aceştia principalul pericol. "Mutu este cel mai important jucător al naţionalei, şi atât, deoarece fără echipă nu poate fi cine este. Echipa îl propulsează ca lider, este jucătorul numărul unu şi e normal ca adversarii să îl trateze într-un mod special. Mutu e reprezentativ, poate să inventeze, să facă dintr-o fază simplă un gol, e foarte important ca el să fie în apele lui cu Serbia. Dacă toţi vor fi concentraţi pe Mutu, atunci poate apărea un alt jucător de la noi care să fie decisiv".
Jucătorul legitimat la Şahtior Doneţk susţine că nu există niciun fel de scandal la echipa naţională. "E pură invenţie că sunt tensiuni între noi şi e puţin deranjant, nu îşi au rostul astfel de discuţii pentru că suporterii naţionalei vor crede ce se scrie. Există doar discuţii constructive, nu certuri. Domnul Piţurcă nu ne-a cerut să jucăm pentru el, e o informaţie complet idioată", a spus acesta.
Răzvan Raţ a vorbit şi despre adaptarea mijlocaşului Maximilian Nicu de la Hertha Berlin, convocat în premieră de Victor Piţurcă. "Nu e nicio problemă în acest sens. E foarte bine primit chiar dacă vorbeşte mai puţin româneşte. Dacă va fi folosit, poate aduce ceva bun, ceva nou. Poate nu va fi total integrat în stilul nostru, dar cu siguranţă se va putea adapta foarte repede şi ne va putea ajuta. Doar joacă în Germania, la echipa de pe primul loc", a încheiat internaţionalul în vârstă de 28 de ani.
Naţionala României va întâlni, sâmbătă, la Constanţa, reprezentativa Serbiei, pentru ca pe 1 aprilie să joace în deplasare cu Austria. Ambele partide vor conta pentru Grupa a 7-a din preliminariile Campionatului Mondial din Afirca de Sud.
Clasament: 1. Serbia 9p (4j), 2. Lituania 9p (4j), 3. Franţa 4p (3j), 4. Austria 4p (4j), 4. România 4p (3j), 5. Insulele Feroe 1p (4j).
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

