Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

RABLA 2014. SCHIMBĂRI MAJORE în proiectul pentru programul RABLA 2014

RABLA 2014. Programul RABLA pe 2014 ar putea aduce unele noutăţi, printre care înscrierea cetăţenilor direct la dealer şi eliminarea colectorilor, precum şi acceptarea maşinilor mai vechi de 8 ani, urmând să fie distribuite 20.000 de tichete de câte 6.500 de lei, potrivit proiectului pus în dezbatere publică.

RABLA 2014. NOUTĂŢILE programului RABLA 2014
RABLA 2014. NOUTĂŢILE programului RABLA 2014

RABLA 2014. Începând de miercuri, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC) împreună cu Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) supune dezbaterii publice proiectul de Ordin al ministrului Mediului pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional, cunoscut ca "RABLA".

Potrivit proiectului, în 2014 vor fi disponibile 20.000 de tichete în valoare de 6.500 de lei, bugetul alocat programului fiind de 140 de milioane de lei.

În program vor intra şi autovehicule cu o vechime mai mare sau egală cu 8 ani, faţă de 10 ani ca până acum.

Pentru prima dată, tichetele nu vor mai fi acordate fizic beneficiarilor, urmând să fie distribuite electronic, în sistemul informatic al AFM, dealerilor validaţi în program, şi nu colectorilor ca până în prezent. Persoanele fizice se vor înscrie în program direct la dealer şi vor merge ulterior să îşi caseze maşina la un colector validat. Ei vor trebui apoi să prezinte dealerului dovada casării pentru a cumpăra maşina aleasă cu reducere.

Nu este însă obligatoriu ca persoana care îşi casează maşina să şi cumpere una nouă, de reducere putând beneficia şi altcineva.

Ca şi anul trecut, pentru stimularea achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se va oferi posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 de lei pentru: achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100g/km sau achiziţionarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.

Tichetele alocate pentru persoanele fizice vor fi distribuite pe fiecare judeţ, în raport cu numărul autovehiculelor uzate aflat în evidenţele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). La nivelul fiecărui judeţ, vor fi repartizate în mod egal între punctele de lucru aparţinând producătorilor/dealerilor validaţi şi situate în respectiva unitate teritorială.

Pentru persoanele fizice, sesiunea de finanţare va fi organizată, potrivit proiectului, în patru etape, fiecare etapă având o durată de câte 60 zile.

În prima etapă, toate tichetele alocate destinate persoanelor fizice vor fi repartizate pe fiecare judeţ, în raport cu numărul autovehiculelor uzate aflat în evidenţele DRPCIV. În a doua etapă, tichetele aferente fiecărui judeţ rămase neutilizate, precum şi cele alocate pentru care s-au anulat notele de înscriere, vor fi redistribuite în mod egal între punctele de lucru aparţinând producătorilor validaţi din respectiva unitate teritorială. În a treia etapă, tichetele rămase se împart, în mod egal, între punctele de lucru ale producătorilor validaţi din judeţul respectiv. În această etapă, orice producător validat poate ceda tichetele alocate în favoarea unui alt producător validat, cu obligaţia de a informa, în prealabil, AFM. În ultima etapă, tichetele rămase se vor împărti în mod egal, între punctele de lucru. Pot participa doar producătorii validaţi care, în etapa a treia, au consumat toate tichetele alocate.

În cazul în care la sfârşitul ultimei etape vor rămâne tichete neutilizate, acestea vor fi anulate.
Proiectul de Ghid de finanţare pentru programul RABLA 2014 este în dezbatere publică pe site-urile MMSC şi AFM timp de 10 zile.

Calendarul programului RABLA din acest an va fi comunicat ulterior pe site-urile MMSC şi AFM.
Programul RABLA este un program guvernamental susţinut din fonduri alocate de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, prin Administraţia Fondului pentru Mediu. Scopul acestuia este eliminarea din trafic a autovehiculelor vechi şi înlocuirea lor cu altele noi, mai puţin poluante.

Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK şi TWITTER!

COSMOPOLITAN | ECUISINE
Cosmopolitan.ro
Cum iti imbunatatesti creativitatea si imaginatia
STIRI | REALITATEA.NET
22 Septembrie, 15:57
ecuisine.ro
Paste spirale cu broccoli
STIRI | REALITATEA.NET
18 Septembrie, 17:25
ADEVARUL.RO
Adevarul.ro
VIDEO De ce ne încărunţeşte părul
STIRI | REALITATEA.NET
19 Septembrie, 19:40
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
Joburi
CELE MAI COMENTATE ŞTIRI
REALITATEA.NET foloseste cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigarii implică acceptarea lor. Află mai multe. X
Urmărește-ne

Urmărește REALITATEA.NET