Extern· 1 min citire

Proteste în Ungaria, după demiterea redactorului-șef al unei publicații online

Proteste în Ungaria, după demiterea redactorului-șef al unei publicații online

Proteste în Ungaria, după demiterea redactorului-șef al unei publicații online

Publicat4 iun. 2014, 18:35
SursăMediafax

Sute de persoane, inclusiv numeroși jurnaliști, au protestat la Budapesta pentru a denunța demiterea redactorului-șef al site-ului de știri Origo, informează publicația online Politics.hu.

Protestele au avut loc marți după-amiază, inițial în fața sediului site-ului de știri Origo, apoi în fața Biroului premierului Viktor Orban.

Instituțiile media Index, 444, Atlatszo și Origo au denunțat demiterea redactorului-șef al Origo, Gergo Saling, care a demisionat luni seară, pe fondul unor presupuse presiuni politice.

"Vrem o țară liberă și o presă liberă!", au scandat protestatarii în fața Biroului premierului Viktor Orban, unde manifestația s-a încheiat fără incidente.

Portalul de știri Origo a motivat demiterea redactorului-șef Gergo Saling prin "modificarea așteptărilor clienților față de serviciile media". Cu toate acestea, sindicatul angajaților Origo a denunțat demiterea redactorului-șef.
Asociația Jurnaliștilor Ungari a protestat față de măsura demiterii redactorului-șef, considerând că este "un mesaj adresat presei independente".

"O putere care încearcă să intimideze companiile media pe care nu le poate controla direct este inacceptabilă într-o democrație", a reacționat Asociația Jurnaliștilor Ungari.

Partidul Socialist ungar, aflat în opoziție, a explicat că demiterea lui Saling este un semnal privind eforturile Guvernului conservator de intimidare a instituțiilor media. Socialiștii consideră că redactorul-șef al Origo a fost demis ca urmare a unor articole critice despre activitățile lui Janos Lazar, șeful Secretariatului Biroului premierului Viktor Orban.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern