Foto: RTV
Discret, timid şi prudent, Mugur Isărescu lucrează fără voie, de 20 de ani, la propriul mit. Mitul salvatorului tăcut, al specialistului strategic, despre care e bine să ştim că, dacă arde ţara, el e acolo să stingă focul.

Mugur Isărescu e brandul public cel mai longeviv, el fiind guvernatorul Băncii Naţionale din 1990 până azi, cu o singură întrerupere de avarie, în 2000. Atunci a acceptat să fie premier şi a făcut-o eficient, România înregistrând în acel an prima sa creştere economică de după Revoluţie.

E bancherul pursânge, dedicat banilor şi rezervelor de bani, omul care a făcut din Banca Naţională o instituţie care te linişteşte. E profesor doctor şi membru plin al Academiei. Peste aceste titluri a primit alte câteva zeci. Recunoscut de bancherii lumii şi de cluburile restrânse ale finanţei europene, Mugur Isărescu e una din puţinele noastre mărci apreciate la export.

Are 60 de ani şi crede că abia la 65 se cuvine să fii preşedinte. Dar, după mandatul de premier din 2000, a candidat la Preşedinţie. A candidat în numele unei promisiuni, fără chef şi cu gândul că a abandonat Banca Naţională. După eşec s-a întors acolo unde credea că îi e locul şi a împins instituţia către ceea ce este azi, adică singura sursă de calm a populaţiei.

Mugur Isărescu nu are în spate nicio forţă politică, iar candidatura lui la Preşedinţia României pare deocamdată trecută cu vederea. Dacă însă ar candida, ar fi cel mai calificat pe tema crizei economice care, acum e sigur, va marca viitorii ani.

Economia românească a căzut la pat şi are poate nevoie de un doctor competent în camera de gardă. Mugur Isărescu, salvatorul, specialistul care aşteaptă cuminte la BNR, ar avea pregătirea necesară. A dovedit-o ca prim-ministru, ar putea s-o încerce şi ca preşedinte. Şi, aşa cum alegerile româneşti au mai arătat, candidaţii întârziaţi sunt capabili de surprize. Iar în contextul crizei, Mugur Isărescu e ideea explozivă care poate declanşa încrederea generală.