Ultimele Stiri· 2 min citire

Procurorul Dan Voinea, despre procesul cuplului Ceaușescu: Am înțeles că ceva nu e în regulă când s-a hotărât ca execuția să aibă loc în orele următoare

Publicat29 dec. 2009, 09:38
Actualizat30 dec. 2009, 16:22

Reîntors la Târgoviște, Voinea și-a amintit și în ce stare de spirit erau Elena și Nicolae Ceaușescu în timpul procesului și în momentul anunțării sentinței: "El era resemnat, dar soția lui era foarte agitată. Nu accepta ideea că va muri".

La 20 de ani de la Revoluția din decembrie 1989 misterele comunismului românesc fascinează încă presa internațională. Execuția cuplului Ceaușescu, retransmisă de televiziunile din lumea întreagă trezește și acum interesul.

Dan Voinea, procurorul care a instrumentat procesul soților Ceaușescu din decembrie 1989, a declarat într-un interviu pentru Le Monde că a crezut că va fi vorba despre un "proces adevărat".

"Am plecat la Târgoviște crezând că o să fie vorba despre un proces adevărat. Am cerut pedeapsa cu moartea, așa cum prevedea Codul Penal militar. Procesul ar fi trebuit să continue. Am înțeles că ceva nu era în regulă când mi-am dat seama că Ministerul Apărării hotărâse execuția în orele următoare", a mărturisit procurorul la 20 de ani de la evenimente.

Reîntors la Târgoviște, Voinea și-a amintit și în ce stare de spirit erau Elena și Nicolae Ceaușescu în timpul procesului și în momentul anunțării sentinței: "El era resemnat, dar soția lui era foarte agitată. Nu accepta ideea că va muri".

Cu timpul, comentează publicația franceză, zonele de umbră s-au multiplicat. Statisticile consemnează 400 de morți înaintea execuției lui Ceaușescu și 800 în zilele care au urmat: "Ion Iliescu și cei care au preluat controlul țării un creat o isterie atât de mare, încât oamenii se omorau între ei".

Până la pensionare, în 2008, Dan Voinea a condus o anchetă oficială pentru a afla adevărul despre aceste crime, dar rezultatele nu au venit nici după 20 de ani. De la pensionare, procurorul lucrează ca voluntar la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România, condus de Marius Oprea.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri