Prinţul Charles, la Bucureşti: "România îmi este aproape de inimă din mai multe motive"

Prinţul Charles, la Bucureşti: "România îmi este aproape de inimă din mai multe motive"
Prinţul Charles a fost primit ieri, la Cotroceni, de Traian Băsescu. Preşedintele i-a mulţumit pentru prietenia pe care le-o arată românilor, dar a făcut şi un scurt bilanţ al celor două mandate. Tot ieri, moştenitorul coroanei regale britanice a primit şi titulul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti.
Prinţul Charles a sosit în România imediat după alegerile europarlamentare. Prima destinaţie, Transilvania. Ieri, în absenţa presei, a venit în Capitală şi a fost primit şi la Cotroceni.
Potrivit comunicatului Preşedinţiei, şeful statului i-a mulţumit Alteţei Sale Regale pentru vizită şi pentru prietenia pe care a arătat-o, în toţi aceşti ani, României. În cadrul întrevederii s-a discutat şi despre combaterea corupţiei şi consolidarea statului de drept.
Imediat după primirea de la Cotroceni, prinţul Charles a primit, la Universitatea din Bucureşti, titlul de Doctor Honoris Causa.
"Am o admiraţie profundă pentru spiritul românilor, care i-a făcut să reziste şi care îşi are rădăcinile, fără îndoială, în cultura lor, în identitatea lor religioasă şi etnică. Acestea au contribuit la a face din această ţară o parte unică a Europei. România îmi este aproape de inimă din aceste motive", a spus Charles în discursul de la Facultatea de Drept.
În discursul său, prinţul Charles a subliniat importanţa menţinerii tradiţiilor satului românesc.
Citește și:
- 22:55 - Olguța Vasilescu, adevărul despre finanțările preferențiale: „Bihorul a luat de fapt cei mai mulți bani de la bugetul de stat”
- 22:00 - Decizie finală a PNL, după consultările cu liberalii din teritoriu: Partidul trece în opoziție
- 21:49 - George Simion: Suntem gata să scoatem țara din criză și să participăm la reconciliere națională. Călin Georgescu se potrivește pentru funcția de premier
- 21:45 - Vești bune în industria auto: Marca auto Oltcit revine în România
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














