Actual· 2 min citire

VIDEO. Prinţul Charles de Wales despre momentul traumatizant din viața Regelui Mihai I

16 dec. 2017, 08:19
Actualizat: 16 dec. 2017, 08:20
VIDEO. Prinţul Charles de Wales despre momentul traumatizant din viața Regelui Mihai I

VIDEO. Prinţul Charles de Wales despre momentul traumatizant din viața Regelui Mihai I

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: REALITATEA.NET

Prințul Charles a vorbit despre Regele Mihai I. „Mi se pare că a fost un moment îngrozitor, traumatizant când a fost silit să părăsească ţara atât de tânăr într-un context extrem de dificil; apoi a trebuit să trăiască în străinătate tot restul vieţii”, spunea Prinţul de Wales.

Prinţul Charles de Wales a oferit câteva mărturii despre Regele Mihai al României pentru TVR în anul 2006. În documentarul intitulat „Regele Mihai – a 85-a aniversare”, prinţul Charles spunea că a admirat „întotdeauna calităţile lui de om de stat, răbdarea şi înţelegerea lui faţă de alţi oameni” şi l-a numit „un om remarcabil care îşi păstrează calmul în orice situaţie”, scrie basilica.ro.

Printre calităţile Majestăţii Sale, Prinţul Charles puncta atunci „rezistenţa şi tăria” de care a dat dovadă Regele pe parcursul vieţii sale.  „Mi se pare că a fost un moment îngrozitor, traumatizant când a fost silit să părăsească ţara atât de tânăr într-un context extrem de dificil; apoi a trebuit să trăiască în străinătate tot restul vieţii”, spunea Prinţul de Wales.

Despre faptul că Regele Mihai a trebuit să stea departe de România o perioadă îndelungată, Prinţul Charles a spus că îşi poate imagina „cât a suferit fiind despărţit de ţara lui iubită” şi de oamenii pe care i-a iubit cu adevărat. Majestatea Sa Regele Mihai I al României a trecut la cele veșnice marți, 5 Decembrie 2017 la ora 13:00.

Mihai I a fost regele României în perioadele 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930, și 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947. La sfârșitul anului 1947, regele a fost constrâns de comuniști să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual