Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Prinţul Charles, alături de Harrison Ford şi de un broscoi, într-un filmuleţ despre salvarea junglelor - VEZI VIDEO

Dalai Lama, Daniel Craig, Harrison Ford şi Pele îl susţin pe Prinţul Charles într-un videoclip, pentru a sublinia efectele periculoase ale defrişărilor junglelor. Filmuleţul face parte din campania Prince's Rainforest Project.

Foto: PA
Foto: PA

Toate vedetele apar alături de un broscoi, creat digital, iar videoclipul a fost lansat pe internet.

Filmuleţul, în care apar şi comedianul Robin Williams şi cântăreaţa Joss Stone, este cea mai recentă misiune a lui Charles în încercarea de a salva pădurile tropicale. Telespectatorii sunt încurajaţi să se alăture campaniei "SOS pădurile tropicale".

Prinţul a declarat că speră să construiască o comunitate online, care să ajute la salvarea junglelor.

"Ce se întâmplă în pădurile tropicale are un efect imediat, foarte puternic, asupra vieţilor noastre", explică actorul implicat în protejarea naturii, Harrison Ford.

"Aerul pe care îl respirăm, aerul curat de care avem nevoie, benficiile ecosistemului sunt cele mai valoroase. Cred că este responsabilitatea noastră morală de a proteja mediul, de a salva ce mai putem din resursele planetei pentru generaţiile următoare şi pentru copiii noştri", a mai spus Ford.                                                          

Briony Mathieson, şeful relaţiilor publice ale Prince's Rainforest Project, a explicat de ce apare o broască în videoclip.

"Este un simbol fantastic al pădurilor tropicale şi este o specie indicator al schimbărilor climatice", a spus Mathieson.

Mathieson a mai precizat că site-ul Rainforest SOS va avea un software de editare online, permiţând oamenilor să îşi creeze propria versiune a filmului, în care vor apărea alături de broască şi de vedete.

Recent, oamenii de ştiinţă au subliniat importanţa pădurilor tropicale în bătălia contra schimbărilor climatice.

Defrişările sunt responsabile pentru 20% din emisiile produse de oameni şi reduc capacitatea ecosistemului de a absorbi dioxidul de carbon din atmosferă.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro